Marea întrebare este ce prezenţă la vot se va înregistra la alegerile parlamentare din 9 decembrie. La o primă vedere, există un electorat sătul de politică sau nehotărît. O bună parte din electoratul ce s-a împotrivit lui Traian Băsescu aşteaptă ca USL, ce deţine majoritate parlamentară, să guverneze. Aici, în modul în care este administrată ţara, se află răspunsul privind rezultatele alegerilor parlamentare. Numai că această guvernare este pîndită permanent de trasul cu „gloanţe oarbe“. Cea mai mare diversiune a fost constituită de aşa-zisa privatizare Oltchim şi de scoaterea în faţă a lui Dan Diaconescu. Oricît este de „păcălici“ Dan Diaconescu, el s-a înstăpînit în mentalul colectiv şi are şanse să intre în Parlament. Fapt ce va avantaja noua construcţie, Alianţa România Dreaptă, care şi-ar putea găsi exact procentele necesare să alcătuiască guvernul. Sau, cel puţin, am putea avea un guvern minoritar, sprijinit de partidul (mi-e greu să scriu acest cuvînt, PP-DD fiind orice altceva, o farsă, o caricatură, un bîlci, dar nu partid) lui Dan Diaconescu. Sigur că PP-DD ar putea rămîne o simplă glumă dacă USL ar obţine majoritatea. În ultimul timp, a dispărut din dezbaterea publică Traian Băsescu, fapt ce privează USL de o înfruntare mobilizatoare pentru electorat. Preşedintele a făcut un singur gest, după săptămîni de nonintervenţie: a trimis spre reexaminare Legea bacalaureatului profesional, motivînd că „intrarea în vigoare, la o lună după începerea anului şcolar, a unei legi care modifică modul de susţinere a bacalaureatului din acel an şcolar este de natură să genereze instabilitate şi impredictibilitate“. Dacă este să păstrăm dreapta măsură, la fel de enigmatic, „de natură să genereze instabilitate şi impredictibilitate“, a fost şi introducerea clasei 0, o clasă pentru care nu există programă, cadre didactice, finanţare şi, în multe cazuri, nici spaţii. O