Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un oaspete de seară/ de Radu Sergiu Ruba

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 octombrie 2012 ·

S-a aşezat la masă pe locul rămas gol

Nimeni nu l-a văzut venind

Nici nu l-a auzit

s-a-ntruchipat parcă acolo

din pâlpâirile asfinţitului

singuratic.

L-am salutat cu teamă

Unii au făcut peste el semnul crucii.

Nu a dispărut.

A rămas să coboare asupra noastră

Ochii ăia ai săi neîntrerupţi

două judecăţi de chihlimbar.

Trebuie să fie vreun înger

Trimis asupră-ne cu mântuirea

Ori cine ştie

cu ispăşirea

poate mai simplu

cu tânguirea.

numai că ce înger poate fi ăsta

ciocnind cu toată lumea

golind paharele până la fund

şi sâsâind o notă muzicală

în semn de urare.

O fi vreun şarpe

de-ar năpârli măcar

să ni se arate dureros de viu.

Atât de greu e de-ndurat tăcerea

Că din fiecare din noi

se înalţă ea ca un fum

Cât să susţină cerul

Ca el măcar să nu ne mai strivească.

Stă să se spargă cheful chiar acum

La răsărirea nopţii

Râd femeile a-mprăştiere

La alte hramuri

Alte resfinţiri.

Daţi-l afară

Dumnezeii lui de venetic!

Băgaţi-i farurile-n ochi

Şi puneţi-l să jure pe a mă-sii!

Trântiţi-i în braţe o muiere

Să-l vedem de scapără a om

Înfigeţi-i pistolul în piept

Şi clarinetul în tâmplă

băgaţi-i icoana sub nas

Şi cântaţi-i pe la urechi!

Ziceţi-i de cătănie

Ziceţi-i şi de călugărie!

Că vedenie de bună seamă nu-i

Câtă vreme nu trece prin el

Niciun dinte de la furculiţă

Iar amintire nu e nici atât

Căci unul n-a ţipat recunoscându-l

Regretându-l.

Doar nufăr de n-o fi capul lui

Tot legănându-se floare galbenă

Când doi ţigani îi suflă în trompete

De-a dreapta şi de-a stânga

Acolo

Pe locul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum o ora
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 43 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum 23 minute
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 57 minute
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Vreme rea în câteva localităţi din Bacău. Zonele intră sub Cod portocaliu de vijelii şi de grindină

Mediafax acum o ora
Autorităţile au emis avertizare Cod portocaliu, între orele 12.20 şi 13.30. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină, anunţă ISU Bacău. Sunt vizate zo

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°