S-a aşezat la masă pe locul rămas gol
Nimeni nu l-a văzut venind
Nici nu l-a auzit
s-a-ntruchipat parcă acolo
din pâlpâirile asfinţitului
singuratic.
L-am salutat cu teamă
Unii au făcut peste el semnul crucii.
Nu a dispărut.
A rămas să coboare asupra noastră
Ochii ăia ai săi neîntrerupţi
două judecăţi de chihlimbar.
Trebuie să fie vreun înger
Trimis asupră-ne cu mântuirea
Ori cine ştie
cu ispăşirea
poate mai simplu
cu tânguirea.
numai că ce înger poate fi ăsta
ciocnind cu toată lumea
golind paharele până la fund
şi sâsâind o notă muzicală
în semn de urare.
O fi vreun şarpe
de-ar năpârli măcar
să ni se arate dureros de viu.
Atât de greu e de-ndurat tăcerea
Că din fiecare din noi
se înalţă ea ca un fum
Cât să susţină cerul
Ca el măcar să nu ne mai strivească.
Stă să se spargă cheful chiar acum
La răsărirea nopţii
Râd femeile a-mprăştiere
La alte hramuri
Alte resfinţiri.
Daţi-l afară
Dumnezeii lui de venetic!
Băgaţi-i farurile-n ochi
Şi puneţi-l să jure pe a mă-sii!
Trântiţi-i în braţe o muiere
Să-l vedem de scapără a om
Înfigeţi-i pistolul în piept
Şi clarinetul în tâmplă
băgaţi-i icoana sub nas
Şi cântaţi-i pe la urechi!
Ziceţi-i de cătănie
Ziceţi-i şi de călugărie!
Că vedenie de bună seamă nu-i
Câtă vreme nu trece prin el
Niciun dinte de la furculiţă
Iar amintire nu e nici atât
Căci unul n-a ţipat recunoscându-l
Regretându-l.
Doar nufăr de n-o fi capul lui
Tot legănându-se floare galbenă
Când doi ţigani îi suflă în trompete
De-a dreapta şi de-a stânga
Acolo
Pe locul
