Campionatul Naţional de floretă rezervat speranţelor a început ieri la Bucureşti, cu proba individuală a băieţilor. Reprezentanţii Clubului Sportiv Farul Constanţa (Ionuţ Bolboaşă, Sorin Ştefănescu, Robert Marghidan şi Alexandru Stan) nu au reuşit clasări bune, situându-se între locurile 17 şi 34.
„În competiţie au participat 35 de trăgători. În turul întâi, băieţii noştri, care sunt toţi din Cumpăna, au mers bine, realizând între trei şi cinci victorii. Însă, când s-a intrat în eliminare directă, au pierdut. Floreta este o armă grea, tehnică. Mai avem de învăţat. Cel mai bine a tras mezinul, Alexandru Stan, în vârstă de 13 ani. Ceilalţi trei au 15 ani", a declarat antrenorul sportivilor, Horia Gheorghe.
Astăzi, fariştii vor evolua în proba pe echipe, în concurs fiind înscrise opt formaţii. Campionatul Naţional de floretă rezervat speranţelor a început ieri la Bucureşti, cu proba individuală a băieţilor. Reprezentanţii Clubului Sportiv Farul Constanţa (Ionuţ Bolboaşă, Sorin Ştefănescu, Robert Marghidan şi Alexandru Stan) nu au reuşit clasări bune, situându-se între locurile 17 şi 34.
„În competiţie au participat 35 de trăgători. În turul întâi, băieţii noştri, care sunt toţi din Cumpăna, au mers bine, realizând între trei şi cinci victorii. Însă, când s-a intrat în eliminare directă, au pierdut. Floreta este o armă grea, tehnică. Mai avem de învăţat. Cel mai bine a tras mezinul, Alexandru Stan, în vârstă de 13 ani. Ceilalţi trei au 15 ani", a declarat antrenorul sportivilor, Horia Gheorghe.
Astăzi, fariştii vor evolua în proba pe echipe, în concurs fiind înscrise opt formaţii.