Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principele Radu lansează cartea "Maşinile Regelui" la Oradea

Publicat in Bihoreanul, vineri 12 octombrie 2012 ·

Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae ai României se vor afla, vineri, la Oradea pentru a participa la o serie de manifestări dedicate dezvelirii statuii Reginei Maria, amplasată în Piaţa Ferdinand.

Cu această ocazie, de la ora 16, la Magazinul Diverta din Lotus Center va avea loc lansarea volumului "Maşinile Regelui", de ASR Principele Radu al României, potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de Curtea Veche Publishing. Lansarea va avea loc în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae ai României.

Potrivit aceleaşi surse, volumul cuprinde numeroase imagini inedite din arhiva personală a Casei Regale, însoţite de explicaţii ce depăşesc simplele detalii tehnice şi pătrund în viaţa membrilor Familiei Regale.

De asemenea, cartea-album prezintă automobilele de epocă pe care Majestatea Sa le-a condus de-a lungul timpului, dar şi pasiunea sa pentru avioane.

"Legătura dintre Rege şi maşini este unul dintre cele mai spectaculoase aspecte din biografia Majestăţii Sale. Peste opt decenii de performanţă la volan, de fidelitate şi admiraţie faţă de motoare, de extraordinară dexteritate în domeniul tehnologiei auto", scrie Principele Radu de România.

Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae ai României şi Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria vor fi prezenţi vineri la Oradea cu ocazia dezvelirii statuii Reginei Maria, amplasată în Piaţa Ferdinand, care va avea loc de la ora 13.

Feţele regale vor mai participa de la ora 11 la o şedinţă festivă de Consiliu Local, iar de la ora 14.15 la o depunere de coroane la statuia lui Aurel Lazăr. Seara, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria va avea loc un spectacol simfonic dat de Filarmonica de Stat Oradea, în cinstea Casei Regale a României.

Alteţele Lor Regale Principele Radu şi P

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 28 minute
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 47 minute
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum o ora
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 6 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum o ora
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 4 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 2 ore
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°