Cristian Sima a dat publicităţii astăzi o scrisoare, sau cel puţin se crede că este a lui, în care vorbea despre relaţia pe care a avut-o cu mai multe personalităţi din România, de la politicieni la cântăreţi.
Pe Marie Rose Mociorniţă, nepoata unuia dintre cei mai vestiţi şi mai bogaţi capitalişti din România interbelică – Dumitru Mociorniţă, a cunoscut-o cu ajutorul lui Robert Turcescu: "la cererea mea datorită faptului că mă fascina inteligenţa şi mai ales coerenţa ei în exprimările televizate".
"Am invitat-o la masă, la prânz la Trattoria Roma. După 5 minute m-a întrebat dacă-mi iubesc soţia. Îmi este jenă să vă relatez răspunsul meu, a fost tăios, dar nicidecum bădăran. A devenit clienta odată cu Robert Turcescu", povesteşte Cristian Sima.
"Turcescu nu mi-a trimis niciun ban pentru că şi-a cumpărat maşină sau s-a răzgândit. Doamna însă mi-a trimis 10.000 de euro şi a gâştigat în câteva luni cam 20% şi şi-a retras banii.Cu Marie Rose am avut două discuţii: am sfătuit-o să-şi vândă toate acţiunile la FP în prima zi de cotare la bursă chiar dacă vor creşte şi să nu mai vină la birou cu căţeluşa pentru că e nepoliticos.
De când şi-a retras banii m-am mai văzut cu Doamnă la o televiziune şi era furioasă că acţiunile FP nu sunt 1 ron ci chiar scad şi Dânsa a fost despăgubita cu 1 ron. Nu m-am lăudat niciodată că mi-a fost clientă, dar singură a declarat la tv că am sfătuit-o să vândă cât mai repede FP. Cei doar 60 de clienţi ai mei mă îndoiesc că au oprit-o pe stradă s-o întrebe dacă să investească banii la Sima. De ce sunt escroc şi bădăran?... a vous messieurs", descrie în detaliu Sima relaţia cu Marie Rose Mociorniţă.
Marie Rose Mociorniţă spune că Sima nu este la prima experienţă
Marie Rose Mociorniţă dezminte faptul că ar fi colaborat cu brokerul Cristian Sima şi spune că el a mai făcut o figură de acest gen cu ani î