Potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de Ministerul Muncii şi aflat în dezbatere publică, părinţii ar urma să suporte până la 30% din costurile creşelor ori altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară.
În proiect se stabileşte că finanţarea unităţii de educaţie antepreşcolară organizată în sistem public se realizează din bugete ale consiliilor locale, pentru acoperirea cheltuielilor de personal pentru personalul didactic şi nedidactic şi a cheltuielilor de organizare şi funcţionare a creşei, inclusiv pentru grupele/structurile din grădiniţe şi centre de zi; sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; contribuţii lunare ale părinţilor/reprezentanţilor legali, donaţii, sponsorizărişi alte surse legal constituite.
Părinţii/reprezentanţii legali sunt obligaţi la plata unei contribuţii, a cărei valoare este stabilită prin dispoziţie a primarului în funcţie de numărul de copii din familie şi de venitul mediu net lunar pe membru de familie calculat pe perioada de şase luni anterioară înscrierii copilului, fără a depăşi 30% din costul copilului în unitatea publică în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară. Sunt scutiţi de la plata contribuţiei, sarcina fiind preluată de bugetul local, părinţii/ reprezentantul legal care se află în următoarele situaţii: au în îngrijire copii ce sunt expuşi riscului de separare de familie şi au aprobate planuri de servicii sau beneficiază de efectele legii nr. 341/2004, art 5, lit.e) a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.
Contribuţia poate fi achitată şi prin tichete de creşă, tichete sociale şi/sau cupoane sociale, potrivit legii.
Contribuţia lunară a părinţilor/reprezentantului legal la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscrişi în unităţile în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară se st