IAŞI. În urma acţiunilor desfăşurate în perioda 08- 11 octombrie 2012, poliţiştii locali au aplicat 258 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 31.000 lei.
Dintre acestea, poliţiştii locali au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 100 şi 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.
„S-a avut în vedere asigurarea ordinii şi liniştii publice, îndepărtarea persoanelor care apelează la mila trecătorilor şi prevenirea producerii de scandaluri la evenimentele desfăşurate în perioada menţionată. În acelaşi context, poliţiştii locali au acţionat cu precădere şi pentru respectarea H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/ 2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, ocazie cu care 87 de persoane depistate în timp ce încălcau normele de curăţenie, comercializau produse pe căile de acces destinate circulaţiei pietonilor sau vehiculelor ori comercializau ambulant produse alimentare şi nealimentare au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 190 şi 700 lei”, a declarat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
IAŞI. În urma acţiunilor desfăşurate în perioda 08- 11 octombrie 2012, poliţiştii locali au aplicat 258 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 31.000 lei.
Dintre acestea, poliţiştii locali au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 100 şi 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.
„S-a avut în vedere asigurarea ordinii şi liniştii publice, îndepărtarea persoanelor care apelează la mila trecătorilor şi prevenirea producerii de scandaluri la evenimentele desfăşurate în perioada menţionată. În acelaşi context, poliţiştii locali au acţionat cu precădere şi pentru respectarea H.C.L.M.