Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spirite încinse la meciul Luceafărul - UTA: Certuri pe coridor, după ce oaspeţii au acuzat arbitrajul (VIDEO)

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Felix a încheiat la egalitate jocul pe care l-a disputat sâmbătă, pe teren propriu, la baza sportivă de la Sânmartin, în faţa formaţiei arădene UTA.

La capătul unei lupte oarbe, cele două combatante au încheiat cu scor alb, 0-0, o partidă pe care la sfârşit fiecare dintre cei doi antrenori au văzut-o ca inechitabilă, prin prisma rezultatului. În realitate însă a fost un meci echilibrat, cu ocazii de o parte şi cealaltă, cea mai mare aparţinând totuşi gazdelor, în minutul 90+3, când Ianc, din lovitură liberă de la 20 de metri a trimis în bara transversală.

Un meci antrenant

Meciul a început cu un şut a lui N. Roşu, în minutul 5, care a tras de la 20 de metri, însă portarul Amadio a reţinut până la urmă balonul în doi timpi. După o luptă acerbă la centrul terenului, în minutul 29, tot Luceafărul a atacat, iar Blănaru a primit o pasă bună de la Bundea, dar a tras din 12 metri, uşor lateral dreapta, puţin peste poartă. În replică, un minut mai târziu, Neagu a centrat de pe stânga, Mintaş a respins balonul până la Laso, care, din 9 metri, a tras pe centrul porţii, iar Miron a reuşit să respingă. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparţinut gazdelor, în minutul 44, prin Ianc, care a şutat de la marginea careului, lateral dreapta, însă Amadio a reţinut fără probleme.

În partea a doua, UTA a stăpânit ceva mai bine jocul, dar în minutul 58 Lupuţ a trimis un balon lung, Gligor a fost depăşit, Ianc a reluat din cădere, dar exact pe direcţia lui Amadio. În replică, în minutul 65, în urma unui duel în careu între G. Neagu şi Bogdan, arădeanul a căzut, dar centralul partidei a lăsat jocul să continue. La această fază, arădenii au cerut penalti, dar nu le-a fost acordat.

Două minute mai târziu, tot UTA a atacat şi Feussi a centrat de pe dreapta, Silvăşan a încearcat să reia cu călcâiul la colţul scurt, dar balonul

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum o ora
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum 14 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum 2 ore
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum o ora
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°