În urma celor 22 de percheziţii efectuate joi, 11 octombrie, pe raza județelor Mureş şi Iaşi, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Mureş, Serviciul de Investigare a Fraudelor, au dispus reţinerea a șase persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.„Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că în perioada 2011 – 2012, învinuitul Feier Ioan, în calitate de administrator al SC Feier Impex SRL, cu participarea celorlalţi învinuiţi, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţii fictive de marfă, deşeuri feroase şi neferoase, în valoare de 12.290.000 lei, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 2.949.600 lei, reprezentând TVA de plată. La data de 12 octombrie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor șase învinuiţi”, a precizat procuror Angela Barbu, purtător de cuvâânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş
În urma celor 22 de percheziţii efectuate joi, 11 octombrie, pe raza județelor Mureş şi Iaşi, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Mureş, Serviciul de Investigare a Fraudelor, au dispus reţinerea a șase persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.„Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că în perioada 2011 – 2012, învinuitul Feier Ioan, în calitate de administrator al SC Feier Impex SRL, cu participarea celorlalţi învinuiţi, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţii fictive de marfă, deşeuri feroase şi neferoase, în valoare de 12.290.000 lei, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 2.949.600 lei, reprezentând TVA de plată. La data de 1