Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste zece puncte din ultimele şase etape!

Publicat in Impact in Gorj, marți 16 octombrie 2012 ·

Mai sunt doar câteva zile până la meciul dintre Pandurii şi Steaua. Gorjenii îşi încarcă bateriile la Sibiu pentru acest meci în care se întâlnesc primele două echipe ale campionatului. De fapt pentru ultimele şase etape din tur plus cel mai probabil alte două runde din retur. Mai avem de jucat acasă cu : Steaua, Severin şi Chiajna iar în deplasare la Constanţa, Braşov şi Astra. Şase meciuri grele din care târgujienii sunt decişi să obţină cât mai multe puncte. Preşedintele Pârvulescu ar vrea să obţină cel puţin zece puncte în aceste etape.

Ţintesc podiumul

Oltenii spun că nu sunt interesaţi de locul în clasament, însă stau cu ochii pe ierarhia din Liga 1. Obiectivul nu a fost schimbat deşi de la începutul sezonului trupa lui Grig s-a cocoţat în fruntea Ligii 1. „Am vrea să terminăm cât mai sus, e normal, însă obiectivul nostru e clasare în primele zece locuri, mai exact locurile 6-10. Dar, cu cât suntem mai sus în clasament cu atât mai bine, şi niciodată nu o să ne vedeţi că ne dăm la o parte. Tragem speranţe că vom fi cât mai sus, dar nu trebuie să jucăm acum fiecare meci cu povara locului din clasament deasupra capului”, a comentat Pârvulescu. Oficialul pandurilor recunoaşte că face calcule pentru finalul de tur, însă nu se aruncă cu pronosticuri. „De la fiecare meci, atât eu cât şi jucătorii alături de stafful tehnic în frunte cu Petre Grigoraş vrem să obţinem maxim. ne propunem să jucăm fotbal şi asta facem. Acum nu ştiu câte puncte vom obţine până la finalul turului, dar e clar că vrem să obţinem cât mai multe. Cred că vom atinge baremul care îţi asigură salvarea de la retrogradare încă din tur, mă gândesc că vom trece de 36 de puncte după 17 etape. Acest punctaj ne va aduce liniştea pentru retur, însă trebuie să luăm meci cu meci pentru a ne fi bine. Nu ştiu acum pe ce loc vom fi, eu sper să fie o poziţie cât mai fruntaşă”, a mai comentat Pârvul

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 43 minute
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum o ora
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Atac cu spray lacrimogen la sediul Ambulanței din Brașov. Supect ar fi un angajat

Ziua Constanta acum 13 minute
Sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Braşov a fost evacuat, joi, după ce o persoană a dat cu spray iritant lacrimogen. Sunt mai mulţi medici şi asistenţi care se resimt după inhalarea substanţei pulverizate în aer. Mai mulţi medici şi asistenţi

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

ALEGERI LOCALE 20224 - Dominic Fritz solicită renumărarea voturilor: Miza acestor zile este viitorul democraţiei româneşti

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei Dominic Dritz un a făcut un apel ferm către autorităţi pentru renumărarea voturilor, pe fondul unor dovezi clare care indică o fraudă flagrantă în procesul electoral.

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°