Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un proiect de 4 miliarde de euro zace pe butuci. Plăteşte cineva?

Publicat in Jurnalul, luni 15 octombrie 2012 ·

Niciun investitor nu s-a prezentat la ultimele două tentative de atragere a privaţilor în proiectul de realizare a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, încă un eşec care se adaugă pe lista nereuşitelor din ultimii ani.

În 15 septembrie a expirat termenul pentru selecţia investitorilor interesaţi, după ce nimeni nu s-a arătat interesat nici la termenul anterior, din 15 martie. Investiţiile sunt estimate la 4 miliarde de euro. Acum reprezentanţii autorităţilor caută noi modalităţi de atragere a investitorilor. Jurnalul Naţional scria în februarie că Ministerul Economiei ia în calcul varianta în care Nuclearelectrica să realizeze singură un singur reactor nuclear. "Există varianta ca Nuclearelectrica să construiască singură un reactor, aşa cum a construit şi reactorul 2. Are forţa financiară necesară, iar, suplimentar, în domeniul nuclear se pot acorda ajutoare şi garanţii de stat conform legislaţiei europene", declarau pentru Jurnalul National surse din sectorul energetic.

Investitorii au plecat, statul a rămas cu 86%

Statul român a ales în 2007 mai multe companii energetice europene: CEZ, Enel, GdF SUEZ, RWE, Iberdrola şi ArcelorMittal România. Nuclearelectrica urma să participe cu activele de la Cernavodă şi să deţină 20%, însă statul s-a sucit şi a dorit 51%. Ulterior statul nu a mai avut bani de investiţie. În 2010, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF SUEZ au renunţat la proiect, astfel că Nuclearelectrica a ajuns să aibă 86% din proiect.

Termenul de realizare a ajuns 2019; Alro nu crede că investiţia se va realiza

Managerii Alro, cel mai mare consumator de electricitate din Romania, declarau în toamna anului trecut că ei nu cred ca reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, se vor realiza vreodată. Întrebat dacă Alro este interesată să participe la proiectul unităţilor nucleare de la Cernavodă în condiţiile în care statul caut

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 2 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 53 minute
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum o ora
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 2 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 48 minute
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 4 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 5 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°