Crima organizată la nivel internaţional a obţinut profituri în valoare de 870 de miliarde de dolari (aproximativ 695 de miliarde de euro), a anunţat, luni, la Viena, Iuri Fedotov, şeful Biroului ONU pentru lupta împotriva drogurilor şi crimei organizate (UNODC), relatează AFP.
Oficialul a îndemnat totodată la o mai bună cordonare între state în vederea combaterii acestui flagel, informează Mediafax.
"Putem evalua valoarea crimei organizate la nivel transnaţional la suma de 870 de miliarde de dolari", a declarat Fedotov într-o conferinţă de presă pe această temă, la Viena.
"Nu putem evalua, însă, suferinţele şi nefericirea pe care aceste activităţi ilegale le produc unor milioane de persoane", a continuat el.
Liderii din lumea crimei organizate sunt "inteligenţi, bine informaţi şi oportunişti", a subliniat şeful UNODC, lansând un apel în vederea unei mai bune cooperări între state cu scopul combaterii acestor organizaţii criminale, extrem de mobile.
Aproximativ 800 de miniştri şi reprezentanţi ai societăţii civile paricipă timp de o săptămână, în capitala austriacă, la o Conferinţă privind lupta împotriva crimei organizate la nivel transnaţional.
Pe de altă parte, UNODC a prezentat, marţi, un nou instrument care să ajute ţările în lupta împotriva crimei organizate, a anunţat Fedotov, alături de ministrul italian de Interne Annamaria Cancelleri.
Acest registru al crimei organizate are la bază analiza a peste 200 de cazuri şi cunoştinţele a peste 50 de experţi. El a fost elaborat în cadrul unei cooperări între Biroul ONU, guvernele Italiei şi Columbiei şi Interpol.
Acest instrument le va permite ţărilor să înţeleagă diferitele experienţe în lupta împotriva crimei organizate şi să le integreze în strategiile lor împotriva criminalilor şi reţelelor acestora.
"Grupări din lumea crimei organizate sunt angajate în diverse