Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţiile de scădere în greutate, asociate cu riscul de consum ridicat de alcool

Publicat in Adevarul, marți 16 octombrie 2012 ·

Persoanele care au suferit operaţii de scădere în greutate au consumat o cantitate mai însemnată de alcool, la doi ani după efectuarea procedurii, se arată într-un studiu al cercetătorilor americani, citat de Reuters.

Cercetătorii, ale căror descoperiri au apărut în Arhivele de Chirurgie, au afirmat că este posibil ca unii pacienţi să înceapă să consume mai mult alcool dacă operaţia îi ajută să nu se mai îngraşe.

În plus, efectul anumitor proceduri de micşorare a stomacului asupra toleranţei la alcool poate avea un rol semnificativ.

"Acesta este, probabil, unul dintre riscuri", spune Alexis Conason, unul dintre cei care a participat la efectuarea studiului.

"Nu cred că ar trebui să împiedice oamenii de la a mai face această operaţie, dar trebuie să fii precaut şi să monitorizezi consumul de alcool după operaţie", a precizat Conason.

Cercetarea nu a arătat dacă respectiva cantitate de alcool este una periculoasă şi nici dacă s-a înregistrat un abuz de medicamente sau de tutun în urma operaţiei.

Echipa de cercetători a studiat 155 de persoane care au suferit o operaţie de bypass gastric, majoritatea de sex feminin. La începutul studiului, participanţii aveau un indice al masei corporale de 46. Un asemenea indice al masei corporale poate fi, de pildă, acela al unei persoane care cântăreşte 129 de kilograme şi are o înălţime de 168 de centimetri.

În general, notează Reuters, operaţia de acest tip este recomandată celor cu un indice al masei corporale de cel puţin 40 sau măcar 35, în cazul în care suferă de diabet, de exemplu.

Consumul de alcool a scăzut imediat după operaţie, dintre cei 61% care susţineau că beau, numai 20% afirmând acelaşi lucru la o lună după operaţie. Totuşi, la trei luni după aceea, consumul de alcool a început din nou să crească.

La doi ani după operaţie, persoanele incluse în studiu consumau alco

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 32 minute
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 2 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum o ora
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 46 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 13 minute
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 2 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Emiratele Arabe Unite urmează să fie ”magnetul bogăţiei” numărul 1 din lume, arată un nou raport

News.ro acum o ora
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să devină principalul magnet de bogăţie din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unei cercetări realizate de Henley Private Wealth Migration Report, transmite CNBC. Micuţa naţiune din Golf sr urma să înre

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

27°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°