Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare analizează acordarea unui împrumut de 46,6 milioane de euro pentru darea în folosinţă şi funcţionarea parcului eolian Crucea din Dobrogea, informează Mediafax .
Valoarea totală a proiectului, cu o capacitate iniţială de 40 de megawaţi, care urmează să fie finalizat în ultimul trimestru al anului viitor, este de 69,8 milioane de euro. Ulterior, proiectul va ajunge la o capacitate de 100 de megawaţi.
Proiectul va susţine România în creşterea capacităţii de energie regenerabilă, pentru respectarea cotelor de energie verde stabilite la nivelul Uniunii Europene.
Potrivit acestor cote, România trebuie să majoreze ponderea energiei regenerabile în totalul producţiei de electricitate de la 3% în prezent la 20%, până în 2020.
Sursa: B1.ro