Tamaş şi Goian au greşit decisiv la golurile batavilor
Lucrul de care se mândrea, probabil, cel mai mult în aceste preliminarii l-a trădat pe Piţurcă. Apărarea, fără gol primit până la întâlnirea cu Van Persie şi Van der Vaart, a cedat aseară, în chiar cel mai important meci al grupei. Tătăruşanu, cu o respingere slabă până în capul lui Lens, a făcut ca batavii să plece din start cu avantaj. Dar, din păcate, asta nu mai e o surpriză! A fost însă modul în care tricolorii au primit al doilea gol. Goian l-a pierdut uşor din marcaj pe Martins Indi, la o fază fixă, care a reluat fără să fie jenat din doar 6 metri.
În cele din urmă, punctul nevralgic al acestei duble a fost chiar postul de fundaş dreapta. Tamaş s-a sacrificat la Istanbul şi a reuşit o partidă excepţională, dar când în faţa sa a aparut un fotbalist care întâi a învăţat să alerge şi apoi să meargă, lucrurile s-au complicat. Lens l-a depăşit în repetate rânduri pe apărătorul nostru. Şi asta ne-a costat decisiv. Penalty-ul obţinut de olandezi a scos perfect în evidenţă lipsa de reacţie şi de viteză a fundaşului de la WBA.
Chiricheş, sigur pe el
Plusul defensivei noastre a fost adus de Chiricheş. Stelistul a dublat perfect de câte ori a fost nevoie, a scos de pe linia porţii un şut al lui Van Persie şi a oferit deja celebrele ieşiri din apărare cu mingea la picior. Din păcate, e prea puţin dacă vrei sa te baţi cu nişte fotbalişti care se bazează doar pe viteză. Cu 18 minute înainte de final, Goian s-a accidentat. Fundaşul de la Spezia a suferit o leziune musculară, dar a strâns din dinţi până la final.
AJUTOR
10.000 de euro pentru Fundaţia lui Neşu
FRF a anunţat aseară, prin vocea crainicului Arenei Naţionale, că va dona 10.000 de euro Fundaţiei "Mihai Neşu". Fostul fotbalist al naţionalei şi-a întrerupt prematur cariera după ce a suferit un cumplit accident la un