Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv: Cum s-a votat intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica.Fondul Proprietatea s-a abţinut. Convocatorul are aceeaşi dată cu ziua şedinţei. Membrii absenţi nu au ştiu ce se votează dar au acordat "mandat" prin telefon

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a descins marţi seara la sediul Hidroelectrica, de unde a ridicat o serie de documente legate de insolvenţa companiei.

Momentan nu se cunosc natura investigaţiilor şi nici motivaţiile, însă din poziţiile publice anunţate până acum, cel mai probabil este vorba de demararea unei anchete care analizează condiţiile în care s-a declanşat procedura de insolvenţă. Ancheta vine ca urmare a plângerilor penale depuse în vară de către Hidrosind împotriva lui Remus Vulpescu - pe atunci şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Iulian Butnaru - membru în consiliul de administraţie al Hidroelectrica şi Oana Truţă - reprezentanta Fondului Proprietatea în acelaşi CA, potrivit lui Nicolae Aurariu, secretarul general al Hidrosind.

Cine ce a votat

Încă de la declanşarea insolvenţei există mai multe suspiciuni legate de declanşarea procedurii iar  şedinţa din data de 15 iunie a consiliului de administraţie, în care s-a decis acest lucru, e învăluită în mister. Potrivit unor documente intrate în posesia Jurnalului Naţional, convocatorul are tot data de 15 iunie iar şedinţa este programată pentru ora 11:30. Pe ordinea de zi, singurul punct este "discutarea situaţiei economico-financiare a companiei precum şi a măsurilor necesare a fi luate în perioada imediat următoare". Cei care au convocat şedinţa sunt Vulpescu şi Butnaru. Andrei Todea şi Ionica Raicu nu au fost prezenţi, însă au fost reprezentaţi, prin mandat, de către Vulpescu, respectiv Butnaru, potrivit actelor.

Mai departe, consiliul de administraţie descoperă că, potrivit bilanţului pe anul 2011, Hidroelectrica are datorii curente de 2,05 miliarde de lei, care nu pot fi acoperite din activele circulante existente de 611 milioane de lei. Prin urmare se aprobă formulare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum o ora
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum o ora
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 42 minute
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum 2 ore
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

90 de mașini vandalizate în parcare, într-un cartier din Baia Mare. Indivizii surprinși de camere nu au fost prinși

Adevarul acum 2 ore
Aproape 90 de maşini au fost vandalizate în parcare într-un cartier din Baia Mare. Doi indivizi au fost surprinşi pe camerelele de supraveghere, însă nu au fost prinşi, potrivit Antena3.ro.

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/23°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°