Puţini ar fi putut anticipa rapiditatea cu care se va degrada viaţa noastră  publică.O euforie ( naivă) părea să ne convingă că achiziţiile ultimilor ani, în materie intelectuală şi instituţională, sunt ireversibile. Apartenenţa la Uniunea Europeană marca cel mai puternic avans al democraţiei în România, în aceşti din urmă cincizeci de ani.  Modernizarea era drumul pe care această naţiune se angaja.

Încă o dată, paradoxul  funest al României a fost confirmat şi regresul a fost cu mult mai rapid şi mai profund  decât toate promisiunile de progres-  schimbarea de majoritate guvernamentală nu a însemnat doar o schimbare de echipă, ci şi debutul unei  campanii ce a evocat celor înzestraţi cu memorie istorică debutul comunizării României. Combinaţia de fanatism şi de resentiment este remarcabilă.  Naşterea unui nou discurs anti-european şi anti- american, sprijinit de oficialităţi, este o altă noutate pe care nimeni nu o va putea ignora, decât cu riscul ipocriziei şi al orbirii. Transformarea televiziunilor de ştiri în  judecător şi călău, înzestrate fiind cu imunitate, este  evoluţia care îşi află punctul culminant în vara şi toamna lui 2012.

Semnele vremurilor noastre sunt aceste derapaje ce subminează, cotidian, edificiul  ridicat cu atâtea eforturi. Calomnia este regula publică de la care nimeni cu adevărat influent nu se abate.   Elogiul caloriferului şi al comorilor  Carpaţilor este dublat de campania de demonizare a lui Mircea Cărtărescu. În ochii celor care se investesc cu misiunea de a fi însăşi naţiunea, ( ghidaţi fiind de jurnalişti – inchizitori), Horia – Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu  sunt complicii unui infractor intelectual, ce pătează blazonul de demnitate al României.  Simpla atribuire a epitetului infamant de “ băsist” este suficientă pentru ca stigmatul să fie definitiv şi imposibil de înlăturat.  În alte circumstanţe, ene