Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVE TEXT Victor Ponta: Avem uriaşa problemă cu ceea ce s-a făcut rău în 2009, 2010 şi 2011

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 octombrie 2012 ·

UPDATE: Premierul Victor Ponta a declarat că principala temă a discuţiei pe care o va avea, miercuri, cu şeful CE va fi rezolvarea problemelor legate de absorbţia fondurilor europene şi a apreciat din nou că preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să-i "urecheze" pe această temă pe foştii miniştrii PDL, transmite Mediafax.

Premierul Victor Ponta va avea, miercuri, la sediul Guvernului, o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, oficialul european fiind prezent la Bucureşti pentru a participa la Congresul Partidului Popular European (PPE).

La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul a declarat că principala temă pe agenda de discuţii cu preşedintele Barroso va fi închiderea "deficienţelor moştenite" în absorbţia fondurilor europene.

Ponta a afirmat că Guvernul primeşte acum lecţii şi critici tocmai de la cei care "au dat gaură" în fondurile europene.

"Aş fi apreciat ca de la cel mai înalt nivel, al preşedintelui ţării, să existe o mai mare atenţie asupra a ceea ce s-a întâmplat în 2009, 2010, 2011. Acum, domnul preşedinte este interesat. Salut acest lucru. Dacă ar fi fost interesat în 2009, 2010, 2011, dacă l-ar fi tras de urechi pe Lăzăroiu, pe Sulfina Barbu, pe Botiş - la POSDRU, dacă vorbim, sau în alte domenii - în mod sigur nu am fi fost obligaţi astăzi să plătim prostiile şi hoţiile făcute în 2009-2011", a afirmat Ponta.

El a precizat că va mai discuta cu preşedintele Comisiei Europene despre calendarul aderării la Schengen, alocările în exerciţiul bugetar 2014-2020, integrarea socială a romilor, precum şi despre o procedură transparentă de numire a procurorului general şi a şefului DNA.

Primul-ministru a arătat că e nevoie totodată de o procedură legală de numire a şefului DNA şi procurorului general, care să nu mai permită "atâtea jocuri politice".

"Noi am mers cu o procedură tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 7 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°