În ultimii ani s-a „consacrat" moda personalităţilor care urmează studii postuniversitare în cadrul Colegiului Naţional de Apărare. Fie că au sau nu nevoie, fie că dă bine în CV şi în ochii opiniei publice, din ce în ce mai multe personaje publice şi mai ales politicieni aleg să urmeze cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Politicienii nu omit să adauge biografiilor lor aceste cursuri. O parte dintre ei au nevoie de ele, pentru alţii însă reprezintă doar un moft.
În pragul alegerilor generale, aspiranţii la un mandat de parlamentar îşi promovează CV-urile, se laudă cu studiile lor în speranţa că acestea vor atârna greu în momentul în care alegătorii vor decide pe ce nume pun ştampila.
În judeţul Constanţa, cinci dintre candidaţii la alegerile din 9 decembrie au bifat Colegiul Naţional de Apărare în pregătirea lor profesională. Doi dintre ei vor candida pentru al doilea mandat în Camera Deputaţilor, pe lista ARD Constanţa: Constantin Chirilă şi Zanfir Iorguş. Unul este candidat la un nou mandat de senator, pe lista USL, anume social democratul Nicolae Moga. Al patrulea este deputatul Maria Stavrositu, iar cel din urmă senatorul Mircea Banias, în prezent candidat pe lista USL Constanţa, din partea AcD, după „dezertarea" de la PDL.
Constantin Chirilă aspiră la un nou mandat de deputat în Colegiul 4 Actualul preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa este doctor în economie, însă în anul 2009 a absolvit şi Colegiul Naţional de Apărare „Carol I", seria a VI-a. Democrat liberalul este secretarul Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi vicepreşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
Deputatul Zanfir Iorguş a bifat recent, în biografia sa, Colegiul Naţional de Apărare. Mai exact, în 2011. Iorguş va candida pentru al doilea mandat în Camera Deputa