Copiii din clasa pregătitoare şi din clasa întâi de la zece şcoli constănţene sunt invitaţi, astăzi şi mâine, la un eveniment sportiv şi educativ intitulat „Parcuri pentru copii, parcuri pentru mişcare, parcuri pentru educaţie", care se desfăşoară la Complexul Sportiv Tomis şi în Parcul Tăbăcărie. Organizatori sunt Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Primăria municipiului Constanţa şi cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa.
„Evenimentul face parte din proiectul «Luna Sportul pentru Toţi» 2012. Aflat la cea de-a treia ediţie, proiectul îşi propune implementarea programelor de activităţi fizice în parcuri sub îndrumarea unui cadru didactic sau voluntar. Anul 2012 a fost desemnat Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii, conform deciziei Parlamentului European şi a Consiliului European", a declarat Claudiu Daniel Teliceanu, directorul executiv al DJST Constanţa.
Astăzi, la ora 12.30, la Complexul Sportiv Tomis, sunt aşteptaţi elevi de la Şcoala nr. 30, Şcoala nr. 4, Şcoala nr. 5, Şcoala nr. 2, Şcoala „Constantin Brătescu", Şcoala „Jean Bart". Mâine, punctul de întâlnire este Parcul Tăbăcărie - Ţara Piticilor, unde, la aceeaşi oră, sunt invitaţi copii de la Şcoala „Mihai Viteazu", Şcoala „Remus Opreanu", Şcoala „Nicolae Titulescu" şi de la Şcoala „B. P. Hasdeu".
Sursa foto: dsjconstanta.ro Copiii din clasa pregătitoare şi din clasa întâi de la zece şcoli constănţene sunt invitaţi, astăzi şi mâine, la un eveniment sportiv şi educativ intitulat „Parcuri pentru copii, parcuri pentru mişcare, parcuri pentru educaţie", care se desfăşoară la Complexul Sportiv Tomis şi în Parcul Tăbăcărie. Organizatori sunt Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Primăria municipiului Constanţa şi cu Insp