Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga, despre Ponta: Gândiţi-vă cât de mic e omul acesta. În loc să dea 2 milioane de euro pe mitingul USL, ar fi trebuit să se vadă cu popularii europeni

Publicat in Adevarul, vineri 19 octombrie 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi seara, că în loc să îşi ţină mitingul pe Arena Naţională, care în opinia lui a costat două milioane de euro, ar fi fost mai bine ca "omul acesta mic", Victor Ponta să discute cu popularii europeni prezenţi la Congresul PPE de la Bucureşti.

"Cred că a costat peste două milioane de euro (n.r. - mitingul USL de pe Naţional Arena). Gândiţi-vă că ei spun că au avut 70-80 de mii de oameni, din ţară înseamnă că au venit 60 de mii. Într-un autobuz încap cam 40-45 de oameni, faceţi socoteala câte cheltuieli sunt. Dar, repet, a fost mitingul lor (n.r - a celor din USL)", a declarat el, potrivit NewsIn.

"Gândiţi-vă cât de mic e omul acesta (n.r. - Victor Ponta). În loc să-şi ţină mitingul astăzi (n.r. - joi) după-masă sau mâine (n.r. - vineri) şi să folosească acest prilej al întâlnirii popularilor europeni, au fost aproape 20 de şefi de state şi de guverne, şi să discute cu ei pentru că sigur nu ar fi refuzat", a punctat democrat-liberalul.

Preşedintele PDL a precizat că probabil Angela Merkel nu ar fi acceptat să se întâlnească cu Victor Ponta, deoarece cancelarul Germaniei atunci când a prins un ministru că a copiat, l-a dat afară din guvern. "Am o mică îndoială că ar fi acceptat doamna Merkel să discute cu el pentru că doamna Merkel când a prins un ministru că a copiat l-a dat afară din Guvern", a susţinut Blaga.

El a întărit faptul că Victor Ponta ar fi trebuit "să facă eforturi" să se întâlnească cu popularii europeni.

"Să ne referim la premierul irlandez. Cine preia preşedinţia UE în 2013? Irlanda. Nu l-ar fi interesat pe domnul Ponta să afle care sunt priorităţile irlandeze? (...) Eu cred că ar fi trebuit să facă eforturi domnul Ponta să se întâlnească cu ei (n.r. - cu popularii europeni). Pentru că până la urmă, aşa cum am spus, oamenii aceştia au venit aici să recredibilize această ţară impor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 43 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 22 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia președintelui Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de la NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței

G4Media acum o ora
”Decizia Președintelui României Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței”, arată Ambasada SUA la București într-

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 28 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 29 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°