Cărtărescu, Mungiu, Perjovschi – valori doar pentru unii. Pentru alţii, non-valori. “Echipa Patapievici”, care i-a inclus pe Tania Radu şi pe Mircea Mihaieş – valoroasă pentru unii, în majoritatea lor covârşitoare din afara ţării. Pentru alţii, politicieni de-ai noştri cu patalama de plagiator, dosar de turnător la securitate ori diplomă de istoric în curs de actualizare, nişte non-valori, pe care s-au simţit obligaţi să le îndepărteze de la conducerea I.C.R. printr-o ordonanţă de urgenţă cu un preambul proletcultist.

Indignaţi şi scârbiţi de traiul într-o Românie în care “se cântă prea des «aria calomniei»”, într-o Românie în care promovarea urii pare să fi fost ridicată la rang de politică publică, într-o Românie în care orice valoare trebuie maculată, într-o Românie în care “ajungi să te scuzi că exişti”, unii – care au ceva de spus, de la care alţii, mulţi, ar avea ceva de învăţat – se gândesc la auto-exil, alţii “doar” fac pasul în spate, refuzând orice implicare în vreun viitor act de bine public. Unul dintre ei, Mircea Mihăieş – fost vicepreşedinte al I.C.R., profesor universitar dr. la Departamentul de Limbi şi Literaturi Moderne al Universităţii de Vest – ne spune cam ce presupune să trăieşti sub “conjuraţia frustraţilor şi a mediocrilor”.

“Societatea românească – asemeni oricărei societăţi neevoluate – e dominată de teorii ale conspiraţiilor”

Deşi I.C.R. a contribuit din plin la construirea unei bune ima­gini a României în lume, unii politicieni ai U.S.L. îl percep ca fiind doar instituţia care ges­tiona o reţea internaţio­nală de sprijinire a lui Traian Băsescu în Occident…

Sunt afirmaţii fără nicio acope­rire, acuzaţii veninoase lipsite de orice bază reală. Ele ne proiectează în plin ridicol. Stilul dominant în politica ro­mânească se bazează pe lansarea de tiri­bombe, fumigene, pe principiul că, poate, poate iese cev