Ţine minte, scrisul e un lucru minunat, numai oamenii îl fac mizerabil!
Băi, tinere, tu vrei să te faci scriitor? Aşa am auzit despre tine că te dă talentul afară din casă şi că eşti „creativ". Pentru ce vrei să ajungi scriitor? Ca să-ţi pui „preaplinul sufletesc" în cărţi, ca să te umpli de bani, de onoruri, de like-uri pe Facebook, de premii şi să te oprească oamenii pe stradă pentru autografe? D-aia vrei? Poate ar trebui să afli că scrisul în România se plăteşte prost, foarte prost şi nici măcar o pereche de pantofi n-o să-ţi poţi cumpăra din scrisul tău. Chiar dacă puţi de talent. N-o să-ţi explic aici cum stă treaba cu banii din scris. E o chestie de cerere şi ofertă pe o piaţă mică, în care oamenii nu au exerciţiul şi educaţia de a-şi îmbogăţi spiritul. Pentru că tu scrii pentru spirit, nu-i aşa? Şi oricât de bine ai scrie, pe nimeni n-o să intereseze ce scrii. Nici pe criticii literari, nici pe exegeţi. Pentru că în România nu se discută cărţile, ci se preferă vorbitul pe lângă cărţi. Din ce în ce mai puţini oameni vorbesc „cu cărţile pe masă", aplicat, pe bune, cu argumente. Cărţile sunt pretexte pentru a ridica osanale, statui şi pentru a confecţiona genii. Şi-apoi, dacă nu ajungi să faci parte dintr-un grup, dintr-o gaşcă influentă, dacă nu te pui bine cu un patron „spiritual", dacă nu-l pupi în cur, atunci rişti să rămâi singur. Fără bani, necitit, izolat, dar talentat. Vezi, nu merită să te faci scriitor!
Să zicem că până la urmă o să ajungi scriitor. Şi crezi că o să fii fericit? Uită-te la Mircea Cărtărescu unde a ajuns. Pe lista nominalizaţilor la Premiul Nobel! Şi aici, în România, a fost împroşcat cu noroi. Ai tu oasele tari să rezişti la abjecţiile debitate de nişte jeguri umane? Ai să suporţi să afli despre tine că eşti agent SIE, că Adrian Păunescu ţi-a turnat din amor nişte gemeni, că soacră-ta a fost spion KGB, că taică-tu a fost popon
