Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial Poporul cu votul, USL-ul cu... oile

Publicat in Ziua Constanta, vineri 19 octombrie 2012 ·

Ce-i preocupă pe şefii USL este cum va fi votul din 9 decembrie, fapt ce a reieşit clar din discursurile liderilor formaţiunii politice de miercuri, de la ilustra lansare a candidaţilor. O preocupare de altfel legitimă a unui partid aflat în prag de campanie electorală. În schimb, disperarea de care dau dovadă useliştii prin organizarea unor lansări costisitoare, de mii de euro, şi atragerea de candidaţi care nu au prea multe de spus societăţii şi care cu siguranţă nu sunt cei care vor reuşi să scoată ţara din criză, nu este de natură să ne bucure. Şi tocmai din cauza artificiilor la care au apelat, votul din iarnă nu pare a fi unul care să-i avantajeze pe USL-işti sau mai bine spus care să le ofere puterea necondiţionat. Pancartele călcate de oameni în picioare la adunarea populară, dar anti-populaţie de la Bucureşti arată de pe acum o prezenţă scăzută la vot sau oricum una cu multe voturi anulate. Nu sunt puţini simpatizanţii USL care au anunţat că-şi vor anula voturile din cauza sprijinului acordat de formaţiunea politică lui Gigi Becali la parlamentarele din această iarnă (între noi fie vorba, motive de anulare a voturilor ar mai fi, precum cele legate de organizarea cu bani mulţi a unui referendum-eşec sau referitoare la vestea dată de Ponta zilele trecute cu inexistenţa fondurilor de salarii, care au apărut ulterior ca din senin). Ironia face că liderii USL chiar se complac în această situaţie ce duce formaţiunea politică în derizoriu. Grav afectată este de câteva zile şi imaginea PNL, a unui partid istoric ce pare că nu mai ţine cont de ideea de a coopta în rândurile sale elite, orientându-se mai nou către oi, aşa cum însuşi Crin Antonescu a lăsat să se înţeleagă. Miercuri seara, la Realitatea TV, în urma grandiosului miting, Crin Antonescu a răspuns la declaraţia lui Tăriceanu, care se întreba, ironic, dacă liberalii numără ideile sau oile, urm

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 14 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°