Democrat-liberalii cer anchetă în cazul mintingului electoral al USL, de pe Arena Naţională, vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, considerând că liberalii şi social-democraţii ar trebui să explice într-o comisie parlamentară de unde au luat banii, relatează sursele de presă.
Turcan crede că verificările sunt necesare pentru că, "în urmă cu cinci luni, PSD era falit şi umbla din poartă-n poartă să-şi plătească datoriile, iar acum organizează mitinguri de 1,4 milioane de euro".
F. A. Democrat-liberalii cer anchetă în cazul mintingului electoral al USL, de pe Arena Naţională, vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, considerând că liberalii şi social-democraţii ar trebui să explice într-o comisie parlamentară de unde au luat banii, relatează sursele de presă.

F. A.