Alina Mungiu-Pippidi, De ce nu iau românii premiul Nobel, Editura Polirom, Iasi, 2012.
Întrebarea, veche de multi ani, s-a acutizat în ultimele zile, când juriul Nobel i-a acordat Premiul pentru Literatura scriitorului chinez, Mo Yan. Fireste ca, indiferent daca premiatul era Umberto Eco, Ismail Kadare, Haruki Murakami sau oricare alt favorit strain, întrebarea ramânea aceeasi.
Lumea culturala din România a transformat povestea Nobelului într-o problema nationala, în care frustrarile învinovatesc toate palierele sociale. Fiindca râvnitul premiu ia în considerare o multime de alti factori de evaluare pe lânga cel pur estetic si valoric activ în câmpul literaturii, chestiunea lasa un vast câmp de desfasurare discursurilor pe aceasta tema.
Alina Mungiu-Pippidi a publicat recent în colectia EGO Publicistica a Editurii Polirom antologia De ce nu iau românii premiul Nobel. Cum titlul nu se termina cu semnul întrebarii, ne putem da seama înca de la început ca autoarea ofera niste raspunsuri în paginile cartii si lasa deoparte simplul dat din umeri. Volumul cuprinde articole publicate între 2005-2012 în România libera, Dilema veche, 22, www.ziare.ro. Tematica este, aproape integral si asa cum era de asteptat de la o autoare cu profilul Alinei Mungiu-Pippidi, politica. Chestiunea premiului Nobel este colaterala în peisajul cartii. De ce am aleso, însa, pentru o recenzie literara? Pentru ca, în miezul discutiilor care anima spatiul cultural de acum, explicatiile ample pe care le desfasoara Alina Mungiu-Pippidi, interpretarile care pornesc de la stratul social si politic, care trec prin metehnele sistemului educational si literar, punând la îndoiala integritatea celor mai multi dintre aceia care ocupa spatiul public românesc (fie el politic, economic sau literar) aduc o perspectiva mult mai ampla tocmai pentru ca priveste varii domenii. Preiau
