* UPDATE: Atonescu criticat de Tăriceanu
"Crin Antonescu va regreta multă vreme de aici încolo decizia de a îndeparta, rând pe rând, din conducerea PNL o serie de oameni care şi-au adus contribuţia lor îndelungata şi statornică pentru promovarea ideilor şi valorilor liberale. Cu aceşti oameni s-a reconstruit PNL-ul după 1990, atunci când puţină lume credea în şansa liberalismului românesc, cu ei a ajuns partidul sa fie astăzi ceea ce este" scrie Călin Popescu Tăriceanu pe contul său de Facebook.
---
* UPDATE 19:18
Ludovic Orban a precizat, în cadrul conferinţei, că spre deosebire de Antonescu, rămâne credincios celor care i-au acordat încrederea în 2008, rămâne la dispoziţia lor să îl judece dacă i-a reprezentat corect şi dacă merită să îi reprezinte în continuare.
Acesta a menţionat: "Spre deosebire de domnul Antonescu, care va candida nu în colegiul de Senat din sectorul 1 în care a fost ales mandatul trecut unde va candida Tăriceanu, mă simt onorat că sunt astăzi candidat alături de Tăriceanu într-o perioadă dificilă".
"Domnul Antonescu a ales să candideze într-un colegiu în care domiciliez eu. Votul e secret şi, ca atare, nu vă pot spune de acum cum voi vota, dar vă garantez că voi spune cum am votat după ce voi vota", a adăugat Orban.
Ludovic Orban a declarat: "Să vorbeşti de blat cu Băsescu la sectorul 1 e o sfidare şi calomnie pe care nu şi-o poate imagina nimeni, când la sectorul 1 se găseşte Tăriceanu, premierul care a avut singur puterea să îl infrunte pe Băsescu reuşind o guvernare de excepţie. Să vorbeşti de blat cu Băsescu în legătură cu Chiliman, care i-a bătut pe PD-işti când erau pe val, să vorbeşti de blat cu Băsescu când eu sunt deputat în acest sector, mi se pare o împietate şi un lucru nedrept al lui Antonescu faţă de mine, ştie că nu a existat bătălie cu Băsescu în care să nu mă fi aflat în prima linie.