Prin Gigi Becali, liderul liberalilor devine complice nu doar la moartea oricarui filon ideologic al partidului, dar accepta calm si resemnat faptul brut ca singurul lucru care conteaza este numarul voturilor.

Pe scurt, absolut orice doar ca sa castigam razboiul. Nu mai conteaza pentru Crin Antonescu daca la finalul luptei intreaga-i armata se va prabusi franta, incapabila macar sa se bucure de victorie, important e sa doboare si ultimul adversar.

In cazul lui Gigi Becali nici macar nu poti paria ca individul e capabil sa dezvolte un moment coerent fie si doar pana la alegeri, adica maxim doua luni de zile.

De fiecare data cand il privesc pe Jiji am sentimentul ca omul e in stare de orice - e ca o bomba activata, ca o particulara elementara din mecanica cuantica, ale carei trasaturi si caracteristici nu pot fi calculate prin metodele traditionale.

A-l prezenta pe Gigi Becali poporului drept omul care va face diferenta insa intre doua mari armate, in lupta cu raul cel mai mare, mi se pare o prostie infinit mai mare decat IQ-ul oierului.

In confruntarea Becali-liberali, am vazut cum Crin Antonescu e gata sa taie orice nod, sa propuna demiterea unor vechi membri liberali si sa intervina in forta pentru sugrumarea oricarei voci.

Dar mai periculoasa decat actiunea in sine a lui Crin Antonescu in interiorul partidului, pana la urma stiuta in detaliu doar de el si ceilalti actori afectati, imaginea publica si senzatia telespectatorului care priveste la spectacolul liberal e ca Antonescu e mai dictator in PNL decat Basescu la Cotroceni. Si ca trecerea - mutarea mai bine ca nu s-a facut.

Lasand si chestiunile estetice deoparte, si oportunismul gretos si lipsit de prea multe calcule politice cu bataie lunga, sacrificiile facute in numele acceptarii lui Becali sunt deja prea multe. Iar posibilul