După mai bine de două săptămâni în care cursul euro a testat permanent pragul de 4,58 lei, timp în care cotaţiile din piaţă au urcat la aproape 4,59 lei, acesta a fost depăşit vineri, când BNR a anunţat o medie de 4,5809 lei, faţă de 4,5789 în şedinţa precedentă. Astfel, faţă de începutul lui septembrie, leul s-a depreciat cu peste 2,7% , după ce în august reuşise să recupereze o mare parte din terenul pierdut, circa 4,1%, depreciere datorată turbulenţelor din mediul politic şi a crizei finanţelor publice din zona euro. Presiunea pe leu se va menţine şi în perioada următoare, datorită apropierii alegerilor parlamentare dar, mai ales, a situaţiei precare a finanţelor, după cum a lăsat de înţeles premierul Ponta, care a declarat zilele trecute că nu există bani pentru ultimele 45 de zile ale anului pentru plata bugetarilor şi a pensiilor. Desigur, imediat după această afirmaţie au „apărut” banii dar speculatorii nu vor uita rapid cele spuse. Revenind la cursul cursul euro acesta a crescut de la 4,5687, la începutul săptămânii, la 4,5809 lei, la finele ei, maxim al ultimelor 11 săptămâni, o medie mai ridicată fiind înregistrată în 3 august, 4,6481 lei, care reprezintă recordul istoric. Vineri, tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,5790 – 4,5870, la închidere cotaţiile situându-se în jurul pragului de 4,58 lei. Pentru BNR, în afară de intervenţiile indirecte în piaţa valutară, care au devenit mai rare, după ce FMI a recomandat folosirea lor doar în cazul unei volatilităţi ridicate, cea mai puternică armă a rămas limitarea sumei cu care împrumută săptămânal băncile comerciale. Despre aceasta guvernatorul Mugur Isărescu a declarat săptămâna trecută că este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb. Cursul dolarului american a avut o volatilitate mai