Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a sesizat din oficiu, sâmbăta trecută, în urma apariţiei în presă a unor interceptări privindu-l pe fostul şef al Fiscului Sorin Blejnar, inspectorii verificând dacă procurorul Marian Drilea a respectat procedurile în dosarul Blejnar, ataşând convorbiri care nu au legătură cu cauza, potrivit Mediafax.
CSM a publicat pe site-ul instituţiei un comunicat "referitor la sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare cu privire la apariţia în mass-media a unor transcrieri provenite din presupuse interceptări ale unor convorbiri telefonice efectuate în dosarul penal în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Sorin Blejnar".
Încă din 6 septembrie, Inspecţia judiciară a CSM a fost sesizată în acest caz, de către şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Codruţ Olaru, pentru faptul că procurorul Marian Drilea - detaşat la Institutul Naţional al Magistraturii, începând cu 1 septembrie - a dat publicităţii rechizitoriul lui Sorin Blejnar înainte ca dosarul să ajungă la instanţa de judecată (n.r. moment în care acesta devine public).
Surse judiciare susţin că procurorului Marian Drilea, de la Serviciul DIICOT Braşov, i se propusese funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de către fostul ministru al Justiţiei, care a fost înlocuit, în 25 august, cu Mona Pivniceru.
Rechizitoriul privindu-l pe Sorin Blejnar a fost finalizat în 31 august, procurorul Drilea trimiţându-l şefului său ierarhic superior, pentru confirmarea legalităţii documentului, potrivit procedurii penale.
Până să-l confirme şeful său, Cătălin Borcoman, rechizitoriul a ajuns la presă, fiind publicate pasaje din rechizitoriu.
Astfel, în 6 septembrie, DIICOT a dat următorul comunicat: "Urmare a informaţiilor apărute în mass-media, privind