Prăbuşirea oricărui dictator este precedată de accentuarea paranoiei personale.
De multe ori, suspiciunea acestuia este neîntemeiată. Ea este doar o consecinţă a faptului că tiranul se simte vulnerabil. Fizic, din cauza vârstei înaintate, psihic, din cauza unor afecţiuni de ordin medical. Sau pur şi simplu pe fondul unor nemulţumiri sociale în creştere, din ce în ce mai greu de ţinut în frâu de aparatul opresiv. Exemplul lui Nicolae Ceauşescu este elocvent. Paranoia sa a explodat cu mult timp înainte ca situaţia geopolitică din estul Europei să permită prăbuşirea Cortinei de fier.
Când neîncrederea în sistemul care îl susţine nu este justificată, profeţia despotului că, în cele din urmă, va fi abandonat de fideli în braţele gloatei furibunde se autorealizează. Aceasta pentru că tiranul începe să-i pedepsească pe presupuşii duşmani. În dictaturile sângeroase aceştia sunt eliminaţi fizic. În democraţii, ei sunt îndepărtaţi din funcţii importante. În ambele cazuri, ştiindu-se nevinovaţi, aceştia suportă din ce în ce mai greu abuzurile stăpânului şi, în final, pun umărul la mazilirea sa.
Crin Antonescu trăieşte într-o ţară liberă. Cu toate acestea conduce dictatorial un partid, pe vremuri, model de democraţie internă. „Revoluţionarul bunului simţ” se erodează în ritm accelerat. Se simte, deci, vulnerabil. Este politicianul USL care decontează cel mai mult aventura eşuată a demiterii preşedintelui Traian Băsescu. Toate sondajele de opinie din ultima vreme- şi cele comandate de USL, şi cele ale PDL-, relevă panta descendentă abruptă pe care s-a înscris. Pierderea şefului PNL se situează în jurul cifrei de şapte procente. Comparativ, cea suferită de Victor Ponta este în marja de eroare a sondajelor, deşi premierul a fost în mijlocul unui scandal de plagiat, care l-a convins să între în hora suspendării şefului statului.
Prăbuşirea lui Antonescu a atras d
