E o idee care circulă prin mediul universitar timişorean...
Ecaterina Andronescu ar putea intra în istorie. Nu prin ceea ce a făcut pentru Educaţie, din punct de vedere academic. Ci prin ceea ce ar putea face pentru Educaţie, din punct de vedere etic. Adică, ajutând la o deratizare a spaţiului academic. Vidanjând hoţii, mincinoşii, rataţii intelectual posesori de titluri luate datorită abilităţii folosirii tastelor copy-paste, dar şi pe cei care le dau posibilitatea să intre aşa în posesia unei diplome şi a unui titlu – nu mai contează că sunt dezinteresaţi, neprofesionişti sau doar şpăgari iresponsabili.
Cu alte cuvinte, doamna Andronescu ar putea intra în istoria post-decembristă ca primul ministru care-şi remaniază primul-ministru. Practic, titlul de doctor al lui Victor Ponta, căruia i s-a dovedit plagiatul – evident, de altfel, de la prima lectură comparată a textului lucrării cu textul cărţilor “muză” – stă în peniţa stiloului Ecaterinei Andronescu. Câteva cuvinte care vor atrage după sine şi plecarea lui Victor Ponta din funcţie – asta a spus în vară că va face dacă I se va dovedi plagiatul. În plus, decizia Ecaterinei Andronescu de a-i retrage titlul de doctor poate fi începutul însănătoşirii mediului universitar şi al prevalenţei meritocraţiei.
Sigur, acesta este un scenariu din seria “cum ar fi dacă ar fi”. Cred că s-ar putea paria pe faptul că Ecaterina Andronescu nu este atât de curajoasă încât să-şi asume rămânerea în istoria post-decembristă. Şi sunt deja câteva argumente care susţin ipoteza. 1: Ecaterina Andronescu este numită politică la Educaţie, iar politic i se subordonează lui Victor Ponta. 2: Zile întregi după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti şi juriştii instituţiei concluzionaseră la adresa tezei de doctorat a premierului: “un plagiat vădit”, Ministerul Educaţiei, instituţia abilitată să ia o