Un bărbat de 41 de ani din Tecuci a murit după ce, timp de trei zile, a fost mingea de ping-pong a mai multor spitale. Ultima dată, acesta s-a plâns de dureri atroce de cap însă, spun apropiații, medicii au refuzat să se ocupe de el, fiind absorbiți de meciul România-Olanda.
Atunci când pacientul s-a prezentat la spitalul din Tecuci cu dureri puternice de cap, doctorii l-au consultat și l-au trimis să facă fizioterapie, scrie rtv.net. I-a ascultat, dar a revenit a doua zi, chinuit de aceeași problemă. De data aceasta, a fost internat, pentru ca mai târziu, în aceeași zi, să fie mutat la spitalul din Focșani, pentru investigații de specialitate.
Cu rezultatele în mână, omul s-a reîntors la Tecuci, unde, spune familia sa, medicii l-au ignorat pentru că se uitau la meciul de fotbal România-Olanda. Între timp, bărbatul a suferit un infarct, iar medicii l-au trimis de urgență la a treia unitate spitalicească, în Galati. Pe drum, pacientul a murit in ambulanță. Rudele au făcut o plângere la Colegiul Medicilor și îi acuză pe doctorii din Tecuci de malpraxis.