Amenajările făcute de firma Selina în urma întubării pârâului Adona au strârnit nemulţumirea locuitorilor din zonă. Orădenii s-au plâns luni viceprimarului Mircea Mălan, ieşit pe teren pentru o conferinţă de presă itinerantă, că lucrările au fost făcute de mântuială.
„E bine că s-a asfaltat, dar puteau lucra mai atent. Pe acelaşi amplasament s-ar fi putut amenaja mai multe locuri de parcare pentru locuitorii din zonă", s-a plâns un locatar. Orădeanul a mai reclamat că muncitorii au distrus gardul viu şi au construit două trotuare total inutile.
Cei mai nemulţumiţi sunt orădenii care locuiesc chiar în vecinătatea Adonei. Lucrările de întubare a pârâului au ridicat nivelul şoselei mult peste cel al parterului blocurilor. „Blocurile acestea vor rămâne acoperite de apă la prima ploaie. Când au început lucrările, constructorul ne-a promis că va face pe lângă bloc o rigolă înaltă de jumătate de metru, ca să nu se scurgă apa în beci, dar nu s-a ţinut de cuvânt!", s-a plâns viceprimarului Liviu Fălcuşan, preşedintele Asociaţiei de Proprietari Adona 306.
În replică, viceprimarul Mircea Mălan a spus că la realizarea lucrărilor municipalitatea a trebuit să ţină cont de realităţile din teren. Pentru că nu avea cum să coboare carosabilul sub nivelul blocurilor Primăria a făcut tot posibilul să asigure colectarea apelor pluviale în canalizarea oraşului.
„Oamenii se plâng că au apă în beciuri, dar acest lucru se întâmplă de zeci de ani, nu de acum, pentru că pânza freatică este mult mai sus în această zonă. La efectuarea lucrărilor ne-am asigurat că la această apă nu se va adăuga şi cea pluvială, aceasta urmând să se scurgă în canalizare", a spus viceprimarul.
Mircea Mălan a mai adăugat la apariţia apei din beciurile blocurilor mai contribuie şi acoperişurile construite pe blocuri fără autorizaţie. Pentru că acestea nu sunt prevăzute cu burlane, apa de