Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verdict istoric: Seismologi condamnaţi după cutremurul din L'Aquila, 2009

Publicat in Adevarul, luni 22 octombrie 2012 ·

Şase seismologi italieni, împreună cu un director din Protecţia civilă L'Aquila, au fost condamnaţi azi la câte şase ani de închisoare, pentru omor din imprudenţă, deoarece au subestimat riscurile existente în cazul producerii unui cutremur puternic.

Procurorul Fabio Picuti ceruse o pedeapsă de patru ani cu închisoarea pentru cei şapte oameni de ştiinţă membri ai Comisiei pentru evaluarea situaţiilor de risc, însă judecătorul Marco Billi a considerat că patru ani ar fi prea puţin şi a ronunţat azi pedepse mult mi dure, de câte şase ani.

Cei condamnaţi sunt: Enzo Boschi, fost preşedinte al Institutului Naţional Italian de Geofizică şi Vulcanologie, Claudio Eva - profesor la Universitatea din Genova, Franco Barberi - Universitatea 'Rome Tre', Mauro Dolce - şeful Biroului risc seismic din cadrul Depatamentului Naţional de Protecţie Civilă, Giulio Selvaggi - preşedinte al centrului Seismic Naţional, Gian Michele Calvi - preşedinte al centrului European pentru Training şi Cercetare în Inginerie Seismică (din Pavia) şi Bernardo De Bernardinis - fost şef adjunct al Departamentului de protecţie civilă.

Sentinţa nu este definitivă, urmează apelul.

Cei şapte au fost acuzaţi de neglijenţă şi neîndeplinirea obligaţiei de a informa corect autorităţile şi cetăţenii oraşului referitor la riscurile producerii unui seism major.

În dosar, procurorul preciza că respectivii oameni de ştiinţă sunt vinovaţi pentru că-n şedinţa întrunită cu şase zile înainte de cutremul din aprilie susţinuseră improbabilitatea producerii unui seism mai puternic decât cele ce avuseseră loc în ultimele luni.

În cutremurul din 9 aprilie 2009 şi-au pierdut viaţa peste 300 de persoane, au fost rănite peste 1.500, şi au fost distruse aproape toate monumentele medievale din oraşul L’Aquila.

Un proces urmărit cu mare atenţie de lumea ştiinţifică

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 10 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum o ora
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum o ora
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Ministrul Familiei, REPLICĂ dură pentru IPS Teodosie, după sfatul dat femeilor. Natalia Intorero: „Orice formă de abuz este inacceptabilă”

Gandul acum 32 minute
Natalia Intotero, ministrul Familiei, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea”, pentru că au primit taina cununiei, și să nu se despartă de soții lor a

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum o ora
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Bărbat reținut după ce partenera sa s-a aruncat de la etaj în urma unui scandal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 14 minute
Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut sub acuzaţia de tentativă de omor, el fiind suspectat că, în timpul unui conflict, şi-a determinat partenera să se arunce de la etajul unui bloc. Femeia a supravieţuit, iar bărbatul va fi prezentat judecăto

Turist german, de 67 de ani, descoperit mort pe insulă grecească CRETA

Gandul acum 59 minute
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o excursie. Cel mai probabil, scrie ekathimerini.com, el s-a rătăcit. Ce a făcut înainte să dispară Bărbatul a plecat duminică dimineaţa din satul Omalo

Prinţesa Anne, internată cu "răni minore şi comoţie cerebrală"

News.ro acum o ora
Prinţesa Anne a fost internată în spital după ce a suferit răni minore şi comoţie cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a declarat Palatul Buckingham. Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este de aşteptat să se recupereze complet şi ra

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 4 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 4 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°