Cinci persoane au fost arestate de Tribunalul Bacău, la solicitarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Cei în cauză sunt acuzaţi de presupusa săvârşire a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc. Doi dintre cei cinci au domiciliul în Constanţa.
Ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, DIICOT Bacău informa că Novac Bărbieru, de 47 de ani, unul dintre cei încătuşaţi, „lider al lumii interlope din Bacău, a constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, la care au aderat şi alte persoane, acţionând pe raza municipiului Bacău şi a judeţului Constanţa, în scopul introducerii şi comercializării pe teritoriul României a unor cantităţi însemnate de droguri de risc - cannabis". „Drogurile proveneau din Grecia şi au fost introduse în ţară prin intermediul unei firme de transport internaţional de călători/colete. Membrii grupării comercializau drogurile către consumatorii din municipiului Bacău şi din judeţul Constanţa, la preţul de 60 lei/gram. În cauză au fost efectuate 4 percheziţii domiciliare, ocazie cu care a fost descoperită şi ridicată cantitatea de 500 de grame cannabis. La propunerea procurorilor DIICOT, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor. Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bacău", se mai arată în comunicatul procurorilor. Pe data de 20 octombrie, pe rolul Tribunalului Bacău a fost înregistrat dosarul cu obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului", unde, conform Portalului instanţelor de judecată, apar cinci inculpaţi. Astfel, lista lor este deschisă de Abdulrahman Hadad şi continuată de Novac Bărbieru, Mihai George Pasaşnicu, Sitar El Abdul Haddad şi Elena Andrada Bărbieru. În aceeaşi zi, instanţa