Ca reporter am luat un interviu, pe viu, academicianului-doctor-inginer Ananie Gagniuc, genial om de ştiinţă şi savant de renume mondial, supranumit amiralul umorului românesc.
-Aş vrea să vă iau un interviu…
-N-ar fi primul lucru care mi se ia!
-Un interviu, pe viu…
-Nici mie nu-mi place conservat.
-Cum arată o zi din viaţa unui scriitor de satiră şi umor?
-Dimineaţa, mă ridic din pat şi, cu asta, termin gimnastica de înviorare. La toaletă nu mă uit în oglindă, să nu-mi stric ziua. Mă spăl în batjocură, mă sterg cu sictir, mă spray-ez în derâdere şi, uite-aşa, sunt pregătit să scriu umor. Pare a fi un gen uşor, iar dacă încerc epigramă, devine dramă…Trec la maşina de scris, profitând de liniştea din bloc, spre neliniştea vecinilor (elor), care comentează la modul: „Dragă, dimineaţa, pe la cinci, se aude un ţăcănit la etajul patru!”
Pe la şase ies să fac jogging în jurul blocului, uimind colocatarele, care constată: „Fată, uite că mai mişcă!” Revin acasă, deschid frigiderul şi-l închid urgent la loc. După ce că n-am ce lua din el, fac şi mai frig în casă!
-Când scrieţi?
-Noaptea. Pentru mine nopţile pierdute sunt cele pe care le dormi.
-Aţi fost într-un juriu, la un festival de umor. La un moment dat, chiar zâmbeaţi…
-Cine ştie de ce mi-oi fi adus aminte…
-Am văzut că admiraţi, pe scenă, fetele în fuste scurte…
-Îmi place genul scurt. Aforismul, epigrama, catrenul. Şi, evident, fac ca trenul…
-Care este ultimul festival la care aţi participat? Ce s-a desfăşurat acolo?
-De desfăşurat, s-a desfăşurat un cablu pentru microfonul de pe scenă. Restul m-am văzut, că s-a ridicat lumea în picioare, să huiduie.
-Dvs. cu ce v-aţi prezentat?
-Cu blugii, un pulover, tricou cu dungi orizontale şi pantofi cu găurele. Găurelele erau în tălpi…
-La ce lucraţi acum?
-Am o conductă spartă