E duminică, puţin trecut de zece. Oraşul doarme, nici eu nu sînt tocmai plină de energie. E început de octombrie, dar soarele e apăsător încă şi pentru o secundă îmi pare rău că nu mi-am luat ochelarii. Cobor la metrou şi totul se mişcă parcă în ritm de vacanţă – toate chioşcurile sînt închise, pe peron abia sînt cîţiva oameni. În vagonul în care mă urc sînt doar vreo şase persoane, cu ochii prinşi de somn, probabil vin de la serviciul de noapte – paznici sau muncitori 24/48, cu barbă de trei zile şi mîinile pline de crăpături. De la Universitate, staţia mea, pînă la Eroii Revoluţiei, unde trebuie să cobor, sînt numai trei opriri. La Eroii Revoluţiei te dai jos fie pentru mall, fie pentru cimitir. Azi eu cobor pentru cimitir.
Nu e prima oară cînd intru în Cimitirul Eroilor Martiri din Decembrie 1989. În urmă cu trei ani am participat cu nişte prietene la un concurs de fotografie urbană – ni se dăduseră indicii şi noi trebuia să le găsim şi să le fotografiem. Atunci am ajuns la Monumentul Eroilor, l-am fotografiat, rugînd paznicii să ne lase, dar nu am cîştigat concursul – greşisem indiciul, total.
La metrou la Eroii Revoluţiei au construit rampă pentru cărucioare şi lift; micile magazine cu de toate sînt deschise, zona pare mult mai animată decît centrul de unde vin. Chiar dacă nu ai şti că aici se află cele două cimitire – al Eroilor şi Bellu – te prinzi repede: e plin de florărese şi de vînzătoare de lumînări. Şi toţi oamenii care ies de la metrou sau de printre maşini şi blocuri au flori în mînă. Cumpăr şi eu crizanteme, mi se pare ciudat să intru într-un cimitir fără flori. Cer două de la florăreasa durdulie cu părul strîns în coadă de cal. Sînt galbene, grase şi miros a toamnă şcolară. Plec, dar îmi dau seama că ar fi trebuit să o întreb de ce la morţi se aduc flori în număr par. (Citesc mai tîrziu pe Internet: „În popor se spune că florile în num
