Mihai Peniu, fiul cel mic al preşedintelui Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, Paul Peniu, ar putea fi externat astãzi. Tânãrul de 25 de ani este internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţã Constanţa de 11 zile, timp în care a suferit şi o operaţie, dupã ce a fost lovit în cap cu o sticlã, sâmbãtã, 13 octombrie.
„Mihai este în regulã. Sper ca mâine sã-i dea drumul acasã. A efectuat o tomografie, care a arãtat cã intervenţia chirurgicalã a decurs bine. Mai are unele probleme de coordonare, nu grave, dar am primit asigurãri cã vor dispãrea în douã - trei luni, maximum şase, iar bãiatul îşi va reveni complet. Dacã şi la controlul de mâine lucrurile sunt OK, Mihai va pãrãsi spitalul. Iar apoi, dupã ce Poliţia îşi va definitiva cercetãrile, vom depune plângere penalã, pentru cã, într-un fel sau altul, lucrurile trebuie sã-şi gãseascã o rezolvare. Ancheta decurge normal şi aşteptãm sã fie identificat autorul. Deja un martor, bãnuiesc cã unul dintre taximetrişti, a depus mãrturie asupra celor întâmplate“, a declarat Paul Peniu.
Sursa foto: Facebook (Mihai Peniu) Mihai Peniu, fiul cel mic al preşedintelui Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, Paul Peniu, ar putea fi externat astãzi. Tânãrul de 25 de ani este internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţã Constanţa de 11 zile, timp în care a suferit şi o operaţie, dupã ce a fost lovit în cap cu o sticlã, sâmbãtã, 13 octombrie.
„Mihai este în regulã. Sper ca mâine sã-i dea drumul acasã. A efectuat o tomografie, care a arãtat cã intervenţia chirurgicalã a decurs bine. Mai are unele probleme de coordonare, nu grave, dar am primit asigurãri cã vor dispãrea în douã - trei luni, maximum şase, iar bãiatul îşi va reveni complet. Dacã şi la controlul de mâine lucrurile sunt OK, Mihai va pãrãsi spitalul. Iar apoi, dupã ce Poliţia îşi va definitiva cercetãrile, vom depune plângere pena