Regimul juridic al contravenţiilor, reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ar putea fi modificat după ce un proiect de lege a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor. Documentul modifica regulile de transformare a amenzilor contravenţionale în sancţiunea de muncă în folosul comunităţii.
Conform normelor legale în vigoare în momentul de faţă, în cazul în care amenda contravenţionala nu a fost achitata în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sancţiunii şi nu exista posibilitatea executării silite, contravenientul poate fi obligat de o instanţă
judecătoreasca la efectuarea unei munci în folosul comunităţii. De asemenea, OG nr. 2/2001 prevede ca sancţiunea se aplică de către instanţă de judecată pe a cărei raza teritorială s-a săvârşit contravenţia, ţinându-se seama de partea din amenda care a fost achitata.
Totuşi, proiectul de lege publicat de MT modifica această reglementare,stabilind că instanţă de judecată care va aplica sancţiunea va fi cea pe a cărei raza teritorială se afla domiciliul fiscal al contravenientului.
În plus, potrivit expunerii de motive a proiectului de act normativ,transformarea amenzii contravenţionale în sancţiunea de muncă în folosul comunităţii se poate face, în prezent, doar în cazul sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice, conform OG nr.2/2001, la cererea organului din care face parte agentul constatator.
Proiectul de act normativ schimba aceasta prevedere, în sensul că cererea de transformare a amenzii în munca în folosul comunităţii nu se va mai întocmi de agentul constatator, ci de administraţia publică locală în a cărei raza domiciliază contravenientul.
În expunerea de motive, iniţiatorii proiectului de lege susţin că sancţiunea de muncă în folosul comunităţii se va aplica inclusiv călătorilor car