Programul privind reabilitarea termică a blocurilor, finanţat din fonduri europene prin intermediului Programului Operaţional Regional, va fi lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu o întârziere de două săptămâni.
"Lansarea s-a amânat cu două săptămâni pentru că, fiind vorba de un program nou, s-au cerut foarte multe clarificări. Data lansării ghidului solicitantului a fost fixată pentru 1 noiembrie, iar deschiderea apelului de proiecte se va face pe 15 noiembrie", a declarat, miercuri, la Oradea, Marcel Boloş, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Boloş a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la încheirea lucrărilor Comitetului de Monitorizare al POR, desfăşurate la Oradea, că bugetul programului de reabilitare a blocurilor se ridică la 300 milioane de lei. Programul este finanţat în proporţie de 60% din fonduri comunitare, diferenţa urmând să fie acoperită din contribuţia bugetului local şi a proprietarilor de apartamente.
Bugetul a fost împărţit în mod egal, astfel încât fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare vor putea beneficia de alocări comunitare de 22,5 milioane de euro pentru investiţii în eficienţa energetică a blocurilor.
"Ca să nu ia o singură comunitate locală toţi banii, deşi regula accesării fondurilor este "primul venit, primul servit", am stabilit că nicio localitate nu poate accesa mai mult de 35% din suma alocată pe regiune", a afirmat Marcel Boloş.
Secretarul de stat a mai spus că pentru punerea în aplicare a programului în cursul săptămânii viitoare Guvernul va modifica Ordonanţa de Urgenţă 18 din 2009 în vederea introducerii unei prevederi referitoare la "taxa de reabilitare termică". "Taxa de reabilitare termică este suma pe care o plăteşte proprietarul imobilului către Consiliului Local, de-a lungul a 10 ani, pentru a acoperi contravaloar