Hidroelectrica, unul dintre cei mai importanţi producători de energie din România aflat acum în insolvenţă, a scos la vânzare pe bursa de energie OPCOM o cantitate de 1,7 TWh de electricitate, în valoare de 82 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare ofertă a unui producător de energie din ultimii doi ani.
Totodată, oferta este o premieră pentru Hidroelectrica în contextul în care compania şi-a vândut în ultimii ani mai bine de 80% din producţie pe contracte directe, la preţuri mai mici faţă de cele din piaţă, acesta fiind de altfel unul dintre motivele care au impins compania în insolvenţă.
De exemplu, anul trecut preţul mediu de vânzare pe contractele directe, semnate cu firme precum Energy Holding sau Alpiq, era de 130 de lei pe MWh în timp ce pe platforma PZU (piaţa pentru ziua următoare - platforma spot a pieţei de energie) preţul mediu a fost de circa 221 de lei pe MWh (52 de euro pe MWh). Pe piaţa contractelor bilaterale, acolo unde se pot încheia contracte pe termen lung, preţul mediu, potrivit datelor OPCOM, a fost de 161,9 lei pe MWh (38,2 euro pe MWh) în 2011.
Acum, Hidroelectrica scoate pe bursa OPCOM o cantitate de 1,7 TWh de energie, care echivalează cu 14% din producţia estimată de companie pentru acest an, de circa 12 TWh, la un preţ de 220 de lei pe MWh. Preţul este cu aproape 70% mai mare faţă de preţul mediu al energiei vândute anul trecut pe contractele directe şi comparabil cu celalalte tranzacţii realizate anul acesta pe bursa de energie, pe platforma contractelor bilaterale. În total, compania de stat a scos la vânzare 35 de pachete de electricitate, care urmează să fie oferite cumpărătorilor în cadrul unor licitaţii programate pentru 31 octombrie şi 1, 2 şi 5 noiembrie, potrivit OPCOM.
Cantitatea de energie scoasă la licitaţie de Hidroelectrica ar putea asigura o parte semnificativă din necesarul unor mari consumat