Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamna târgumureşeană transpusă pe pânză (Galerie Foto)

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 24 octombrie 2012 ·

Complexul Weekend din Târgu-Mureş face din nou casă bună artei plastice graţie taberei de pictură având ca tematică „Târgu Mureşul toamna”, organizată Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş cu sprijinul Primăriei Târgu-Mureş.

Tabăra este găzduită de Complexul Weekend, a debutat vineri, 19 octombrie, şi reuneşte 20 de artişti plastici, opt mureşeni şi 12 din Satu Mare, Oradea, Cluj, Turda, Botoşani, la care se adaugă şi un artist plastic din Ungaria. În cadrul primitor al Complexului Weekend, cei 20 de artişti plastici au avut ca temă surprinderea toamnei în toată splendoarea ei, un anotimp care oferă artistului plastic nu doar contemplare dar şi o explozie de culori, adevărată hrană şi sursă de inspiraţie pentru orice artist plastic. Până pe 28 octombrie, îi puteţi vedea lucrând în jurul Casei de Oaspeţi a Primăriei pe cei 20 de artişti plastici, care cu talentul şi inspiraţia lor transpun pe pânză frumosul anotimp al toamnei.

Pe zi care trece inspiraţia este tot mai adâncă

„Sunt în această locaţie pentru prima dată, am mai fost invitată şi în alte tabere de AAP Mureş, iar în ce priveşte tematica taberei, locaţia aceasta este o inspiraţie în sine a toamnei, a oraşului, aşa că pe zi care trece inspiraţia este tot mai adâncă şi tot mai semnificativă din acest punct de vedere al punerii pe pânză a tot ceea ce simţi.” (Dana Marcu, Oradea)

Culori care-ţi încântă sufletul

„Toamna inspiră orice artist plastic, ea aduce culori foarte frumoase care întotdeauna face să vezi şi să simţi culorile care să-ţi încânte sufletul. Această tabără organizată de mureşeni este exact într-o perioadă potrivită cu toate că bruma încă nu a reuşit să scoată acele culori superfrumoase dar noi artiştii am încercat să transpunem toamna şi oraşul cât mai frumos pe pânzele noastre.” (Eva Dolha, Cluj Napoca)

Toamna aduce o multitudine de culori

„Toamna aduce o mu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 16 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 12 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 8 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°