Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panorama editorialelor (25 Octombrie)

Publicat in Amos News, joi 25 octombrie 2012 ·

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

OCTAVIAN ANDRONIC: În culisele Clubului de la Bucureşti (Amos NEWS)

"Întâlnirea a fost, probabil, una dintre cele mai interesante şi mai productive sub aspectul informaţiilor avizate, din surse competente, precum şi al comentariilor participanţilor. După deschiderea făcută de dl Iliescu, care a menţionat faptul că a mai scris o introducere la un volum al lui Lester Brown, aflat sub tipar, în care acesta vorbeşte de… funie în casa spânzuratului – adică despre criza alimentară ce va să vină – noi aflându-ne în cea mai proastă dintre situaţii din acest punct de vedere, premierul a tinut sa declare că el a venit doar ca să-i asculte pe ministrul de Finanţe şi pe consilierul său, dorind totuşi să menţioneze un lucru “prea bun pentru a constitui o ştire de presă": obţinerea chiar ieri a unui împrumut de 500 milioane euro, de către Finanţe, la o dobândă super: de 3,7%. Adăugând şi că anul se încheie cu un vot pozitiv din partea boardului FMI."

LIVIU AVRAM: Arta stenogramelor (Adevărul)

"Mărturisesc că mie îmi plac stenogramele în orice condiţii, chiar dacă scurgerea lor în presă înainte de vreme trădează o anume slăbiciune a instituţiilor ce le gestionează şi care simt nevoia unei astfel de „cârje" mediatice. Din acest motiv, n-o să mă înverşunez niciodată împotriva unor colegi din presă care pun primii mâna pe oarece stenograme şi le publică. Meritul incontestabil al acestor documente este că aduc la lumină acele faţete opace ale vieţii publice care altminteri ar rămâne poate necunoscute. Cu totul altfel se pune problema în momentul în care vorbim despre calitatea stenogramelor, despre conţinutul lor. Şi aici trebuie să admitem că actuala putere, spre deosebire de cea prec

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 7 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 9 ore
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°