Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avalanşă de viroze în municipiu

Publicat in Impact in Gorj, vineri 26 octombrie 2012 ·

Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu se dovedeşte zilele acestea neîncăpătoare pentru numărul mare de copii, care acuză viroze respiratorii. Nu este de mirare, având în vedere faptul că schimbările bruşte de temperatură afectează, cu preponderenţă, această categorie de vârstă. Cele mai multe internări sunt înregistrate de regulă la sfârşit de săptămână.

Medicii de la Secţia Pediatrie se confruntă în această perioadă cu o creştere semnificativă a numărului de copii, care acuză diferite forme ale virozei. Numai la sfârşitul săptămânii trecute la Secţia de Urgenţe ce aparţine de Pediatrie au ajuns peste 40 de copii bolnavi, însă nu toţi au necesitat internarea. Micuţii sunt aduşi de cele mai multe ori când starea lor de sănătate se agravează: „Se simţea rău, avea febră mare şi nu mai putea înghiţi. Am venit cu el duminică seara şi medicii l-au internat imediat că era răcit rău, avea amigdale. Acum este mai bine şi sperăm să ne externeze”, a spus una dintre mămicile internate cu micuţul în vârstă de patru ani în spital. Avalanşa de viroze este cauzată de vremea înşelătoare din ultima perioadă. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti spun că cele mai multe internări au loc la sfârşit de săptămână, însă, doar cazurile mai grave rămân internate în spital: „Se constată o creştere semnificativă a numărului de copii bolnavi cu diferite forme ale virozei. Cele mai multe internări au loc la sfârşit de săptămână, dacă avem în vedere că numai săptămâna trecută în ultimele două zile la Secţia Pediatrie s-au prezentat peste 40 de cazuri”, a declarat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să meargă cu copiii la medic la primele semne de îmbolnăvire.

Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu se dovedeşte zilele acestea neîncăpătoare pentru numărul mare de copii, care acuză viroze respirat

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 6 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 13 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 8 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 7 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°