Profesorii Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava s-au specializat în mesaje de ameninţare.
Scandalurile de plagiat care au zguduit scena politică în ultimele luni le-au dat idei câtorva dascăli de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV).
Aceştia i-au trimis rectorului Valentin Popa o scrisoare anonimă, prin care-l ameninţă cu dezvăluiri de plagiat, dacă va tăia din salarii sau va face disponibilizări.
În anonimă se menţionează faptul că mai mulţi "colegi universitari" au apelat la serviciile unei agenţii specializate în depistarea fraudelor intelectuale, iar rezultatul ar putea să-l coste funcţia. Conducerea universităţii spune că mesajul vine, cel mai probabil, ca reacţie la evaluările din luna septembrie, în urma cărora unii dintre profesori se vor trezi cu leafa micşorată. SCANDAL MONSTRU la o universitate din țară. Profesorii sunt neplătiți de luni bune, în timp ce rectorul își ia leafa grasă la timp
"S-au făcut fişe de evaluare în ceea ce priveşte activitatea academică şi didactică şi poate că unii se simt cu musca pe căciulă. Nu vor exista concedieri, doar revizuiri salariale, ca în fiecare an, însă nu mai mari de 1-2%", explică prorectorul Ştefan Purici, responsabil de relaţiile cu publicul. Potrivit acestuia, scrisorile anonime au devenit un soi de "botez" prin care trec toţi cei veniţi la cârma universităţii sucevene. Semnatarii par să fie aceeaşi, doar conţinutul se schimbă. "Adrian Graur, fostul rector, primea ameninţări să mărească salariile, nu să investească în proiecte de infrastructură. Majoritatea au fost ignorate ", povesteşte prorectorul.
Nici Valentin Popa nu este dispus să cedeze presiunilor de şantaj. El a trimis scrisoarea tuturor angajaţilor universităţii, alături de câteva explicaţii la acuzaţiile de plagiat. Popa a arătat că este o practică des întâlnită ca marile edituri din străinătate să publi