Criteriile care stau la baza selecţiei unui autor sînt, în opinia mea, de ordin atît subiectiv, cît şi obiectiv. Ele depind, în egală măsură, şi de persoana care operează selecţia. Ca traducător, aş fi tentat să-i propun unei edituri şi să promovez pe piaţa românească scriitori şi opere care sînt importante pentru mine, care m-au marcat într-un fel sau altul, chiar dacă au avut şi recenzii mai puţin entuziaste. Să nu uităm, de pildă, faptul că, în Polonia, operele Olgăi Tokarczuk s-au bucurat, an de an, de multă trecere în rîndurile cititorilor, care au votat-o de cîteva ori pentru premiul de popularitate, dar prestigiosul premiu literar NIKE (cel mai important premiu literar polonez) l-a primit abia în anul 2008, pentru romanul Biegunii. Ca filolog care popularizează o anumită literatură în România, m-aş lăsa ghidat, în alegerea mea, de canonul literar, propunînd scriitori şi opere care constituie pilonii de rezistenţă ai literaturii din care traduc. Ca editor, este firesc să mă ghidez în primul rînd după criterii dictate de vandabilitate, profit, numărul premiilor obţinute de operă şi autor sau de succesul la tîrgurile de carte. Însă, ca director de instituţie culturală, trebuie să încerc, pe cît posibil, să îmbin toate aceste puncte de vedere diferite, să urmăresc evidenţierea aportului literaturii polone la cultura europeană şi universală şi să găsesc soluţii ca titluri din literatura clasică poloneză, de exemplu, să apară laolaltă cu promovarea celor mai noi tendinţe oglindite de literatura polonă. Nu este un secret pentru nimeni faptul că editurile se ghidează după criteriul profitului, fără să-şi vîndă cărţile nu ar rezista pe piaţă, însă, atunci cînd primesc din partea altor instituţii partenere susţinere în promovarea unui autor mai puţin „comercial“ sau deloc cunoscut în România, de pe urma acestei colaborări profită atît editurile, cît şi cititorii