O româncă a fost victima unei greșeli medicale scandaloase. Femeia de 38 de ani a mers la un spital din capitala Belgiei pentru o operație banală la mână, dar, în schimb, medicii i-au făcut un chiuretaj. Nu vorbește aproape deloc limba franceză, iar doctorii au confundat-o cu o altă pacientă, care avea, într-adevăr, nevoie de intervenția chirurgicală în zona genitală. OPERATIE
Erica, 38 de ani, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la mână, după ce s-a tăiat în marginea unei farfurii din inox, acum două luni. Femeia a ajuns la Urgențe la Spitalul Saint-Pierre, unde plaga i-a fost cusută, însă doctorii au sfătuit-o să meargă la Spitalul Brugman pentru operația de refacere a tendonului, relatează rtl.be.
Citește și: Un bărbat a fost plimbat prin spitale până și-a dat duhul pentru că medicii se uitau la un meci de fotbal
Acum o lună, pe 26 septembrie, femeia a fost programată pentru operație. Infirmiera i-a trezit primele suspiciuni, când a vrut să o apuce de mâna bandajată.
„Atenție, e mâna care trebuie operată”, i-ar fi spus românca. Infirmiera a asigurat-o însă ca totul va fi bine.
Daune de jumătate de milion de euro pentru o greșeală medicală
După operația care a durat trei ore, dublu față de cât fusese prevăzut, s-a trezit în cel mai negru coșmar, cu dureri genitale inexplicabile și hemoragie. Abia după câteva ore, un medic român care lucra în spitalul belgian i-a dat vestea că tocmai a suferit un chiuretaj și că a fost victima unui caz de malpraxis odios, pe care spitalul și-l asumă.
„Într-adevăr, s-a produs o eroare medicală. Nu încape nicio nicio discuție în acest sens, iar cuplul deja a fost înștiințat. Suntem în proces de reparare a greșelii, compania de asigurări va plăti despăgubiri pacientei”, a declarat dr. Daniel Desir, directorul Spitalului Brugman.
GREȘEAL