Politicienii se agită pentru cetăţeni şi asta dă foarte bine. La prima vedere nu e nimic dubios. Doar că ridicând preşul ies insectele la iveală.

Isteria publică a bătăliilor politice este una falsă. Ea are ca scop excitarea electoratului şi nimic mai mult. Oamenii vor să simtă că ura şi frustrarea lor sunt reprezentate, cineva le dă glas. Politicienii vin în întimpinarea acestor dorinţe, creează prin isterie, senzaţia de luptă pe viaţă şi pe moarte, totul e prezentat în culori apocaliptice, de genul, dacă nu ne votaţi pe noi, ceilalţi vor duce ţara în prăpastie. Se transmite prin propagandă, panica, disperarea, astfel încât omul să voteze cu inima-n gât. Sigur că politicienii îşi doresc să câştige o majoritate confortabilă, dar nici într-un caz nu sunt atât de afectaţi în cazul în care nu le iese. Pentru că a fi în opoziţie nu înseamnă a fi exilat, eşti tot în ţara asta, tot în sistem. În opoziţie sau la putere, papă banii din lefuri şi din afacerile corupte. Ei nu sunt disperaţi pentru pielea lor, la ei dacă nu e mai bine, e doar bine, şi tot nu e rău, ca să zicem aşa. Jucătorii politici mimează încrâncenarea pentru că-i ştiu pe oameni disperaţi, altfel s-ar prezenta cu pălării de paie prin campanii şi costume albe şi ar zâmbi maselor. Ei n-au a se agita pentru ei, pentru că majoritatea sunt cu sacii în căruţă. Sunt oameni rezolvaţi. Totul e ca oamenii să nu simtă asta, să nu simtă relaxarea şi nepăsarea digestivistă a politicianului, iar actorii politici se fardează bine în sensul acesta. De asta nu e atât de uşor să joci rolul de politician. Există riscul să te trădezi la un moment dat, ceea ce desigur e doar un risc teoretic, pentru că noi avem profesionişti, nu glumă. Între o partidă de schi, în staţiuni de lux, încasat bani din afaceri oneroase, sindrofii, paranghelii, amante, amanţi şi descinderea în studiouri de televiziune sau la mitinguri elector