Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele ANRMAP, nemulţumit că instituţia aplica amenzi prea mici pentru nereguli în proiectele europene

Publicat in Capital, vineri 26 octombrie 2012 ·

Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a dat dovadă de prea mare îngăduinţă în timpul controalelor efectuate la proiectele cu finanţare europeană, ezitând să aplice amenzi în cazul în care constata nereguli, a acuzat actualul preşedinte al instituţiei, Dan Vlădescu.

El a reiterat că toate reproşurile Comisiei Europene cu privire la absorbţia fondurilor vizează nereguli sesizate în anii 2009-2011, adică din perioada fostei guvernări, şi că majoritatea problemelor sunt generate de modul în care s-au desfăşurat achiziţiile publice.

"Am constatat cu foarte mare părere de rău că tot ce s-a întâmplat pe partea de control în ultimii trei ani de zile s-a desfăşurat cu foarte mari deficienţe. (...) Cel puţin la nivelul anului 2011, dintr-un total de peste 700 de acţiuni de control desfăşurate pentru proiecte finanţate din instrumente structurale, ANRMAP a aplicat numai 100 de amenzi. În celelalte situaţii unde s-au aplicat sancţiuni, sancţiunile au fost reprezentate de avertismente, care s-au aplicat cu foarte mare îngăduinţă. Fiecare parte în parte trebuia să fie sancţionată cu o amendă într-un cuantum destul de ridicat. Mai exact, fiecare amendă este de la 20.000 de lei în sus", a spus Vlădescu.

În context, el a afirmat că instituţia pe care o conduce din mai a verificat modul în care Ministerul Economiei şi Comerţului a atribuit contracte de achiziţii publice şi a identificat abateri grave în cazul a 48 de contracte.

"ANRMAP a finalizat o acţiune de control la Ministerul Economiei şi Comerţului, care vizează modul în care au fost atribuite contractele de achiziţie publică în cadrul programului operaţional de creştere a competitivităţii. Cu această ocazie au fost constatate pentru un număr de 48 de contracte supuse verificării un număr foarte mare de abateri. S-au aplicat opt amenzi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum o ora
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Foto: O GRENADĂ a fost găsită pe o alee din Râmnicu Vâlcea în urmă cu puțin timp. Poliția face cercetări

Gazeta valceana acum o ora
Astăzi, 6 iunie 2024, în jurul orei 15.40, pirotehnicienii vâlceni au fost solicitați să intervină pentru asanarea unui element de muniție (grenadă) găsit în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe Aleea Doinei. „La fața locului se află și echipaje de poliție

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

[P] Partidul Social Democrat, rol crucial în aderarea la UE și NATO. Strategia în viitorul Parlament European

HotNews acum o ora
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate. Uniunea

Intră în vigoare măsurile UE de sprijin comercial pentru Ucraina

Mediafax acum 31 minute
Cunoscute sub numele de „măsuri comerciale autonome”, aceste măsuri reprezintă unul dintre pilonii sprijinului acordat de UE economiei Ucrainei. Ele îi favorizează accesul la piaţa UE, în contextul în care Rusia nu-şi încetează agresiunea asupra ţăr

Szijjarto, în Rusia: Ungaria nu are nicio intenţie să înceteze să cumpere gaze ruseşti

HotNews acum 47 minute
Ungaria este mulţumită de cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale şi nu are planuri să înceteze să cumpere gaze ruseşti, în pofida presiunilor în acest sens, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szij

Un francez suspectat de spionaj, arestat în Rusia

News.ro acum 44 minute
Comitetul rus de anchetă anunţă joi că au arestat un cetăţean francez suspectat de culegere de informaţii despre activităţi ale armatei ruse, acuzat de faptul că a fost în mai multe rânduri în Rusia, timp de mai mulţi ani, şi s-a întâlnit cu cetăţen

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum o ora
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°